Ministerul Sănătății Publice a organizat ieri, 18
noiembrie, concursul național de intrare în rezidențiat. Un număr de 4 836 de
absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au susţinut
concursul pentru obţinerea unei specialităţi. Dintre aceştia, 4 663 absolvenţi
candidează pentru locurile scoase în reţeaua publică de asistenţă medicală a
Ministerului Sănătăţii Publice, restul concurând pentru locurile
scoase la concurs în reţeua medicală a altor ministere.
În premieră, anul acesta concursul s-a
desfășurat pe trei domenii- medicină, medicină dentară și farmacie. Concursul s-a
desfăşurat în 2 centre universitare, după cum urmează:
-Centrul Universitar Bucureşti – domeniul medicină (4437candidaţi/ 2327 locuri)
-Centrul Universitar Cluj-Napoca – domeniile medicină dentară și farmacie (la
medicină dentară 171 candidaţi/40 locuri, la farmacie 55 candidaţi/70 locuri).
Concursul s-a desfăşurat sub formă de test- grilă cu 200 de întrebări la prima
vedere. Pentru a promova, candidații trebuie să obțină cel puțin 65 % din
punctajul maxim realizat.
Dintre absolvenţii care vor profesa în
sistemul public de sănătate,4 437 au optat pentru domeniul medicină, 171 pentru
domeniul medicină dentară și 55 pentru domeniul farmacie.
În 2007, universităţile de medicină şi farmacie din ţară
au scos la concurs 2437 locuri, cu 282 mai mult față de anul trecut. Cu toate
acestea candidaţii nu s-au îmbulzit să dea examenul. Faţă de anii trecuţi, când
concurenţa era acerbă, anul acesta concurenţa a fost de doi candidaţi pe un
loc. Interesul scade, meseria devine tot mai puţin atractivă mai ales din cauza
salariilor foarte mici. S-a observat de nenumărate ori că din salariul de
rezident un tânăr debutant în această meserie abia reuşeşte să-şi plătească
chiria dar mari schimbări oricum nu au fost. În aceste condiţii o parte a
absolvenţilor facultăţilor de medicină se orientează spre companiile
farmaceutice, unde sunt mai bine plătiţi, alţii pleacă din tară.