Copiii sunt foarte vulnerabili la
efectele asupra sănătăţii ale încălzirii climatice, potrivit unui raport
publicat în cadrul unei conferinţe anuale a medicilor pediatri americani. Printre
aceste consecinţe se numără riscurile potenţial mortale de catastrofe naturale
şi alte evenimente meteorologice majore, sporirea numărului bolilor infecţioase
legate de climat şi a bolilor legate de poluarea aerului şi de căldură, potrivit
acestui raport prezentat la congresul Academiei americane de pediatrie. "În
toate categoriile, vulnerabilitatea copiilor este mai mare, comparativ cu alte
grupuri", se adaugă în document.
Raportul avertizează şi în legătură cu
o posibilă penurie de apă şi hrană în unele regiuni, ceea ce ar putea conduce
la vaste deplasări de populaţii. Raportul publicat le cere pediatrilor, în
special din SUA, date ca exemplu negativ în materie de emisii de gaze cu efect
de seră, să ofere un model devenind apărători ai mediului. "Profesioniştii
care îngrijesc copii sunt într-o poziţie ideală pentru a promova acţiuni"
în materie de încălzirea climatică, explică raportul. /Rompres/