Peste 5.000 de membri ai
sindicatelor afiliate Federaţiei SANITAS, asistente, medici şi personal auxiliar,
ar putea bloca în luna noiembrie activitatea medicală din judeţul Cluj prin
declanşarea unei greve generale. Potrivit liderului SANITAS Cluj, ªtefan Roman,
va fi organizată mai întâi o grevă de avertisment, în data de 12 noiembrie, iar
dacă revendicările sindicaliştilor nu se rezolvă, în 19 noiembrie va fi declanşată
greva generală pe perioadă nedeterminată. Sindicaliştii cer mărirea salariilor
cu 30 de procente, considerând inacceptabilă creşterea de 8% propusă de Guvern,
şi majorarea bugetului alocat sănătăţii pe anul 2008 la 5% din PIB faţă de 4,5%
cât este în prezent.
De asemenea, SANITAS mai cere acordarea
primei de vacanţă pentru personalul din sistemul sanitar, acordarea unei prime
de stabilitate, având în vedere migrarea personalului sanitar către alte ţări
unde salariile sunt mai bune, acordarea integrală a facilităţilor referitoare
la servicii, tratamente şi medicaţie gratuită şi pentru membrii familiilor
salariaţilor din sistemul sanitar, precum şi alte lucruri. Consiliul Naţional
al Federaţiei SANITAS a stabilit programul protestelor la ultima şedinţă, care
a avut loc în data de 22 octombrie. /Rompres/