
Dragostea-i oarbă şi, mai nou, cu Viagra este şi surdă
Deşi se spune că dragostea-i
oarbă, cu Viagra poate deveni şi surdă. Cel puţin aceasta este concluzia la
care a ajuns Agenţia Federală de Medicaţie (FDA), care reglementează sectorul
farmaceutic din SUA şi care a cerut includerea de noi avertizări privind riscul
potenţial de pierdere subită a capacităţii auditive ca efect secundar ce apare
la consumatorii de medicamente precum Viagra, Cialis şi Levitra. Directivele
FDA intervin după publicarea în această primăvară, în «Journal of Laryngology
& Otology», a unui caz de surzenie bruscă apărut la un pacient ce folosea
Viagra. O trecere în revistă a mai multor cazuri recente a dus la descoperirea
a 29 de situaţii de pierdere subită a facultăţilor auditive asociate cu
consumul de Viagra, Cialis şi Levitra. La o treime dintre persoanele afectate,
surzenia a fost temporară, dar a fost însoţită de ameţeli, greţuri sau
zumzăieli persistente. FDA recomandă ca pacienţii care suferă de pierderi buşte
ale capacităţii auditive să întrerupă imediat consumul şi să solicite opinia
unui medic. /Rompres/