Bosentanul, un antagonist oral specific,
competitiv, dual, de receptor de endotelină subtipurile A şi B, pare a fi sigur
şi bine tolerat de către pacienţii cu hipertensiune pulmonară arterială
asociată unei boli cardiace congenitale, în mod particular la cei cu sindrom Eisenmenger,
raportează cercetători britanici şi germani în numărul din august al revistei
Heart. “De fapt bosentanul a revoluţionat managementul pacienţilor cu sindrom Eisenmenger
şi deschide noi oportunităţi terapeutice pentru aceşti pacienţi” a afirmat
liderul echipei de cercetare Dr. Michael A. Gatzoulis de la Royal Brompton
Hospital din Londra.
Echipa de cercetare a condus un studiu retrospectiv examinând datele provenite de la 18 pacienţi cu boală cardiacă congenitală şi hipertensiune pulmonară arterială. Din acest lot 15 pacienţi prezentau sindrom Eisenmenger. Majoritatea pacienţilor au primit 125 mg de bosentan de două ori pe zi. Un pacient a primit 62,5 mg bosentan de două ori pe zi după ce a prezentat vertij la dozele mai mari. Saturaţia oxigenului la nivel arterial a rămas stabilă pe parcursul celor 29 de luni de follow-up, cu îmbunătăţirea clasei funcţionale. Niciun pacient nu s-a simţit mai rău în perioada de tratament cu bosentan cu toate că un pacient din lot a decedat. Distanţa de mers pe o perioadă de 6 minute a crescut de la 284 de metri la 363 de metri după 6 luni de la iniţierea studiului, la 380 metri după un an şi la 408 metri după 2 ani.
Pe lângă faptul că au demonstrat că agentul terapeutic este sigur şi eficient datele pe termen lung pun de asemenea sub semnul întrebării faptul că pacienţii cu sindrom Eisenmenger prezintă modificări ireversibile ale vascularizaţiei pulmonare, concluzionează Dr. Gatzoulis.
Heart 2007;93:974-976.
Echipa de cercetare a condus un studiu retrospectiv examinând datele provenite de la 18 pacienţi cu boală cardiacă congenitală şi hipertensiune pulmonară arterială. Din acest lot 15 pacienţi prezentau sindrom Eisenmenger. Majoritatea pacienţilor au primit 125 mg de bosentan de două ori pe zi. Un pacient a primit 62,5 mg bosentan de două ori pe zi după ce a prezentat vertij la dozele mai mari. Saturaţia oxigenului la nivel arterial a rămas stabilă pe parcursul celor 29 de luni de follow-up, cu îmbunătăţirea clasei funcţionale. Niciun pacient nu s-a simţit mai rău în perioada de tratament cu bosentan cu toate că un pacient din lot a decedat. Distanţa de mers pe o perioadă de 6 minute a crescut de la 284 de metri la 363 de metri după 6 luni de la iniţierea studiului, la 380 metri după un an şi la 408 metri după 2 ani.
Pe lângă faptul că au demonstrat că agentul terapeutic este sigur şi eficient datele pe termen lung pun de asemenea sub semnul întrebării faptul că pacienţii cu sindrom Eisenmenger prezintă modificări ireversibile ale vascularizaţiei pulmonare, concluzionează Dr. Gatzoulis.
Heart 2007;93:974-976.
