Reflexoterapia elimină toxinele adunate în ani sau zeci de ani şi stimulează toate funcţiile. Marele avantaj al acestei terapii este că tratează atât afecţiunile care se manifestă, cât şi pe cele nedepistate încă, predispoziţiile la anumite boli, eliminând cauza care le-a produs. Reflexoterapia, asociată în unele cazuri cu un masaj terapeutic general, impune obligatoriu un anumit regim de viaţă şi alimentar. În felul acesta, organismul se echilibrează şi se diminuează acţiunea nocivă a rezidurilor metabolice. Sistemul nervos, organele senzoriale, sistemul cardio-vascular, cel endocrin şi cel hepatic, organele interne etc. sunt sisteme şi organe care formează organismul uman şi prin masarea punctelor reflexe din talpă se reuşeşte echilibrarea acestora.
Pentru ca efectul tratamentului prin reflexoterapie să fie vizibil şi de durată, pacienţii care recurg la acest tratament trebuie să adopte un regim echilibrat de viaţă, prin eliminarea exceselor de orice fel: tutun, alcool, cafea, grăsimi animale, stres, viaţa sexuală dezordonată. De asemenea, nu este indicat să se întrerupă tratamentul medicamentos prescris de medical curant. După tratamentul reflexoterapeutic se va observa schimbarea de parametri la analizele de specialitate şi numai atunci medicul va decide schimbarea sau întreruperea tratamentului medicamentos, a subliniat Costel Ifrim.
Ca durată, tratamentul poate varia de la o persoană la alta în funcţie de reacţia fiecărui organism în parte. La afecţiunile în fază incipientă sunt de ajuns 15 şedinţe. În cazul bolilor cronice sunt necesare 20-25 sedinţe, în funcţie de vechimea bolii şi vârsta pacientului. Timpul necesar efectuării unei şedinţe, în funcţie de afecţiune, durează între 20 şi 40 minute. În cazurile deosebite, o şedinţă poate dura până la 60 minute. După terminarea tratamentului se fac şedinţe de întreţinere, mult mai rar, ajungând de la o dată pe săptămână la o dată la două luni.
Rezultate foarte bune se obţin în stres, migrene, insomnii, impotenţă, afecţiuni hepatice şi biliare, diabet, tulburări endocrine, prostatite, constipaţie, reglarea ciclului menstrual, tulburări cauzate de menopauză, afecţiuni respiratorii, osteoporoză, reumatism, obezitate, afecţiuni ale aparatelor: digestiv, circulator, genital, urinar, afecţiuni oculare, ale coloanei vertebrale (sciatică, spondiloze,cifoze etc), a precizat Costel Ifrim. Reflexoterapia, având şi contraindicaţii, nu poate fi practicată decât de personal calificat şi cu bogate cunoştinţe de medicină./Rompres/.