Spitalul va fi amenajat pe un teren de 11 hectare al Jandarmeriei, amplasat la ieşirea din Galaţi spre Bârlad, dar care va fi trecut în folosinţa Primăriei Galaţi. Dintre acestea, cinci hectare vor fi destinate spitalului, iar diferenţa, construcţiei de locuinţe pentru personalul sanitar.
Noul spital judeţean de urgenţă va avea 500 de paturi şi va cuprinde toate secţiile de urgenţă. La subsol, vor fi amplasate laboratoarele de analize şi imagistică, la parter, unităţile de primire-urgenţe, iar la etaj saloanele pentru internaţi, cu unul, două sau patru paturi.
Sorin Ungurianu nu a putut face o estimare a costurilor, dar a precizat că numai cheltuielile de dotare vor depăşi două milioane de euro.
Noul spital va prelua din activitatea sanitară a actualului spital clinic de urgenţă "Sf. Andrei", care va fi, la rândul lui, modernizat cu fonduri nerambursabile de la Banca Mondială. Acesta va rămâne cu specificul de spital clinic, îşi va păstra şi unitatea de primire-urgenţe, dar îşi va reduce numărul de paturi de la 1.400 la 1.000.