Gemenii s-au născut în SUA, însă identitatea lor nu a fost dezvăluită. Cazul a fost relatat şi în revista de specialitate Human Genetics.
În mod normal, gemenii se dezvoltă ori din acelaşi ovul, care apoi se împarte pentru a forma gemeni identici, ori din două ovule separate, care sunt fertilizate cu doi spermatozoizi diferiţi. În ultimul caz, gemenii nu sunt identici, ei împărţind, în medie, 50% din materialul genetic de care dispun.
Gemenii semi-identici, care au fost concepuţi natural, au intrat în atenţia lumii medicale după ce s-a constatat că unul dintre ei s-a născut hermafrodit, având atât ţesut ovarian, cât şi testicular. Celălalt a părut normal din punct de vedere anatomic, având organe sexuale masculine.
Totuşi, în urma unor teste genetice, s-a constatat că amândoi au atât celule masculine – cu cromozomi X şi Y – cât şi celule feminine, cu doi cromozomi X.
Explicaţia cea mai plauzibilă e aceea că două celule de spermă – una cu cromozom X şi alta cu cromozom Y – s-au contopit cu un singur ovul.
Potrivit medicilor, gemenii au trecut de vârsta de un an, iar sănătatea lor este una bună. (Rompres)