Pentru a afla puţin mai mult despre ceea ce se întâmplă în zilele în care se apropie ”această perioadă a lunii”, Karen Berman şi colegii săi de la America's National Institute of Mental Health din Meryland, au scanat creierul a 13 voluntare. Concluzia acestora, publicată recent în lucrările Academiei Naţionale de ªtiinţă, este aceea că schimbarea dispoziţiei coincide într-adevăr cu schimbarea pattern-urilor activităţii creierului.
Doctor Berman şi colaboratorii săi au folosit tehnica rezonanţei magnetice nucleare funcţionale (fMRI) - care este sensibilă la modificări survenite în circulaţia sângelui şi la consumul de oxigen - pentru a măsura cât de active sunt anumite zone ale creierului. Interesul cercetătorilor s-a axat pe anticiparea şi răspunsul la stimuli de recompensă (în acest caz, banii). Ei le-au rugat pe voluntare să joace la jocuri mecanice (sau, mai degrabă, reprezentări ale unor astfel de jocuri pe un ecran în interiorul scannerului) cu scopul de a le face să creadă că ar putea beneficia de câştiguri provenite din pariuri. Acest lucru a creat aşteptarea - chiar dacă nu certitudinea - de primire a recompensei ori de câte ori se învârtea aparatul virtual.
Fiecare dintre femei a fost examinată de două ori pe lună: o dată la începutul ciclului menstrual, înainte de ovulaţie, şi încă o dată spre sfârşitul ciclului - după ovulaţie, dar înaintea începerii menstruaţiei. În primul caz numai estrogenul era abundent în sânge. În al doilea, progesteronul era şi el prezent.
Experimente anterioare au stabilit că multe părţi ale creierului sunt implicate în anticiparea şi bucuria în urma primirii recompensei. Toate acestea includ structuri precum amigdala, care are un rol important în reglarea emoţiilor şi a stării de spirit. Doctor Berman a descoperit că aproape toate aceste regiuni asociate recompensei sunt mai active înainte de ciclul menstrual decât la sfârşitul acestuia. Cu alte cuvinte, în zilele ce preced ovulaţia, creierul femeii arată ca şi cum primeşte o recompensă şi o apreciază mai mult atunci când sosesc aceste zile. După ovulaţie, pregătirea creierului atât în ceea ce priveşte dorinţa, cât şi bucuria, par să scadă. De aici se pare şi stările de irascibilitate premenstruale. Deşi cercetătorii nu au putut demonstra că aceste schimbări sunt cauzate de schimbările nivelului hormonal, ei le corelează cu siguranţă cu acestea.
Astfel de fluctuaţii în circuitul recompensei ar putea explica de ce femeile sunt mult mai sensibile la droguri precum cocaina, la începutul ciclului decât la sfârşit. Cercetarea anterioară realizată în cadrul Universităţii Columbia a descoperit că dacă dependenţa femeilor este tratată cu progesteron, atât dorinţa lor, cât şi reacţia lor la cocaină scad. Coroborate cu observaţiile doctorului Berman, acest lucru sugerează că la începutul ciclului menstrual, când progesteronul se găseşte în cantitate mică, dar estrogenul este din abundenţă, o parte a circuitului recompensei este vulnerabil la corupţie, sau efectul protector lipseşte.
Metoda fMRI ar putea scoate la lumină, de asemenea, simptome premenstruale severe. Într-adevăr, analizarea femeii care suferă de astfel de simptome reprezintă următorul proiect al echipei. (Rompres)