Rezulatele experimentelor pe animale sugerează că pierderea neuronilor dopaminergici din boala Parkinson poate să exacerbeze leziunile celulelor dopaminergice şi că noradrenalina ar avea un efect neuroprotector.
Pentru a continua investigaţiile, cercetătorii au efectuat studii post mortem şi au comparat creierii prelevaţi de la 10 pacienţi cu boala Parkinson cu cei ai unor subiecţi fără afecţiuni la acest nivel. Jumătatea fiecărui creier a fost folosit pentru examinarea neuropatologică, iar cealaltă jumătate a fost păstrată pentru analize neurobiochimice.
La nivelul unui număr de 20 de arii cerebrale ale subiecţilor cu boala Parkinson s-a observat o corelaţie negativă între pierderea de dopamină şi nivelul normal al noradrenalinei, respectiv regiunile bogate în noradrenalină au prezentat concentraţii normale ale dopaminei. „Totuşi, concentraţia noradrenalinei a fost similară la nivelul nuceului caudat şi a putamenului, cu toate că nivelul dopaminei a fost mult mai redus în putamen”, apare în articolul publicat în numărul din decembrie al revistei Archives of Neurology şi prezentat de Reuters Health.
Cercetătorii au subliniat că datele obţinute se corelează bine cu rezultatele studiilor efectuate pe animale şi sugerează că noradrenalina poate să influenţeze pierderea neuronilor dopaminergici care apare în cadrul boalii Parkinson şi că acest neurotransmiţător ar putea avea un efect neuroprotector.
Aceste rezultate probabil trebuie luate în considerare când pacienţii cu boala Parkinson primesc medicamente ca inhibitorii transportului de noradrenalină pentru tratamentul depresiei, au mai adăugat cercetătorii.
Arch Neurol 2006;63:1724-1728.