Dr. Gheorghe Silvestrovici, şeful secţiei Psihiatrie Vaslui, a declarat că "majoritatea pacientelor motivează că au început să bea pentru că nu au un loc de muncă, din cauza dificultăţilor financiare, din pricina soţilor violenţi sau fiindcă au copiii plecaţi în străinătate". Foarte puţine dintre femeile dependente de alcool reuşesc să renunţe la băutură definitiv, a adăugat medicul.
De cele mai multe ori, femeile dependente de alcool revin la spital, deoarece continuă să bea şi nu au voinţa necesară să renunţe, nu fiindcă sunt conştiente de riscuri şi de faptul că au nevoie de ajutor. Multe, în coma alcoolică.
O pacientă din localitatea vasluiană Cozmeşti a fost internată la Psihiatrie, pentru că din cauza băuturii avea halucinaţii. Are 42 de ani şi a început să bea la îndemnul bărbatului său, care îi turna în pahar şi o obliga să bea.
Potrivit statisticilor, există şi mulţi bătrâni care cad în patima beţiei din cauza singurătăţii. În judeţul Vaslui nu există nici o Asociaţie a Alcoolicilor Anonimi, aşa cum există în alte judeţe, instituţie care i-ar putea ajuta pe aceşti bolnavi să-şi învingă dependenţa. (Rompres)