Cercetătorii de la Universitatea Toronto au descoperit un
nou mecanism care ar putea explica efectele neurodegenerative a amfetaminei. Se
pare că aceste droguri se transformă în creier în radicali liberi, molecule
foarte reactive care sunt responsabile pentru leziunile cerebrale
neurodegenerative observate la consumatorii de amfetamine şi a căror efect se
manifestă o perioadă îndelungată după ce amfetamina s-a eliminat
din organism. „Acestă problemă, adică modul în care
amfetaminele, precum ecstasy (MDMA) şi metamfetamina (METH) cauzează modificări
neurodegenerative la oameni, constituie una dintre cele mai controversate
subiecte ale ştiinţei de astăzi”, spune prof. Dr. Peter Wells de la Facultatea
de Framacie Leslie Dan, prim-autorul studiului publicat în revista FASEB
Journal (Federation of American Societies for Experimental Biology).
„Efectele de scurtă durată a acestor substanţe, precum hipotermia, tulburările
electrolitice şi riscul crescut a unui atac de cord, au fot bine studiate şi
înţelese, dar nu şi acţiunile de durată lungă”.
Echipa de cercetători condusă de Wells în urma experimentelor efectuate a ajuns la concluzia că enzima PHS (prostaglandin H synthase), o enzimă care joacă un rol major în formarea a mai multor substanţe hormonale la mamifere, este cea care catalizează reacţia de convertire a amfetaminelor în radicali liberi, care reacţionând ulterior cu oxigen dau naştere la nişte produşi foarte toxici pentru organism. Aşa cum se ştie, aceste forme înalt toxice ale oxigenului, radicalii liberi, sunt incriminate şi în fiziopatologia bolilor neurodegenerative, cum sunt boala Alzheimer şi Parkinson, ştiut fiind faptul că stresul oxidativ excesiv pe care îl provoacă în organism duce la distrucţii severe ale ADN-ului, proteinelor şi membranelor lipide. Organele lipsite de o protecţie antioxidantă abundentă, cum este şi creierul, sunt în particular vulnerabile la acţiunea acestor radicali liberi.
Pentru a „echivala” o expunere acută la amfetamine la oameni, cercetătorii au administrat câte patru doze de MDA (metabolit major al ecstasy) sau METH la intervale de 2 ore la subiecţi tineri adulţi. În cazul administrării MDA înainte de prima doză subiecţii au primit câte o singură doză de aspirină, despre care se ştie că blochează acţiunea enzimei PHS şi astfel capacitatea ei de a converti drogurile în radicali liberi.
Timp de un interval de şase luni de la administrarea amfetaminelor capacitatea de coordonare motorie a subiecţilor a fost evaluată cu ajutorul unui test, ei fiind puşi să se plimbe pe o bară rotativă. În mod normal subiecţii ar fi putut efectua testul cu uşurinţă o perioadă îndelungată, fără să-şi piardă echilibrul. S-a observat că după două săptămâni de la administrarea drogurilor subiecţii care au primit MDA sau METH fără premedicaţia cu aspirină s-au confruntat cu probleme importante la îndeplinirea acestei sarcini şi au rămas inapţi timp de cel puţin 6 luni. Totodată subiecţii care nu au primit aspirină au dezvoltat leziuni moleculare accentuate, distrucţii ale ADN-ului şi a terminaţiilor nervoase care au persistat cel puţin o săptămână după expunere. Pe de altă parte subiecţii pretrataţi cu aspirină au prezentat distrucţii moleculare mai reduse ale ADN-ului şi invaliditate motorie mai puţin exprimată, sugerând că efectele neurodegenerative a amfetaminelor sunt dependente de acţiunea enzimei PHS, adică de convertirea lor în radicali liberi.
„Rezultatele noastre arată de fapt cât de vulnerabil este creierul la acţiunea unor asemenea droguri, cel puţin la subiecţii studiaţi, toate aceste efecte negative de termen lung observaţi la subiecţii trataţi cu MDA sau METH au apărut în urma administrării a unei singure doze mari de amfetamină, asemănătoare unei „expuneri” acute la persoanele care consumă droguri”, spune dr. Wells. Chiar dacă rezultatele obţinute de către cercetătorii conduşi de dr. Wells nu pot fi raportate direct la oameni fără studii ulterioare, acestea atrag atenţia aupra unor mecanisme care ar putea explica efectele degenerative ale drogurilor asupra sistemului nervos central.
„Ipoteza noastră legată de transformarea amfetaminelor în radicali liberi sub acţiunea catalizatoare a enzimei PHS are implicaţii şi în creşterea riscului bolilor neurodegenerative o dată cu înaintarea în vârstă. Rezultate preliminare ale unor studii arată că PHS poate converti şi alte substanţe în radicali liberi, existând în literatura clinică evidenţe care susţin că persoanele care consumă agenţi inhibitori ai enziemi PHS, ca de exemplu aspirina, dezvoltă mai rar boli neurodegenerative. Oricum acest subiect merită să fie studiat în aprofunzime”, sunt de părere autorii studiului.
Echipa de cercetători condusă de Wells în urma experimentelor efectuate a ajuns la concluzia că enzima PHS (prostaglandin H synthase), o enzimă care joacă un rol major în formarea a mai multor substanţe hormonale la mamifere, este cea care catalizează reacţia de convertire a amfetaminelor în radicali liberi, care reacţionând ulterior cu oxigen dau naştere la nişte produşi foarte toxici pentru organism. Aşa cum se ştie, aceste forme înalt toxice ale oxigenului, radicalii liberi, sunt incriminate şi în fiziopatologia bolilor neurodegenerative, cum sunt boala Alzheimer şi Parkinson, ştiut fiind faptul că stresul oxidativ excesiv pe care îl provoacă în organism duce la distrucţii severe ale ADN-ului, proteinelor şi membranelor lipide. Organele lipsite de o protecţie antioxidantă abundentă, cum este şi creierul, sunt în particular vulnerabile la acţiunea acestor radicali liberi.
Pentru a „echivala” o expunere acută la amfetamine la oameni, cercetătorii au administrat câte patru doze de MDA (metabolit major al ecstasy) sau METH la intervale de 2 ore la subiecţi tineri adulţi. În cazul administrării MDA înainte de prima doză subiecţii au primit câte o singură doză de aspirină, despre care se ştie că blochează acţiunea enzimei PHS şi astfel capacitatea ei de a converti drogurile în radicali liberi.
Timp de un interval de şase luni de la administrarea amfetaminelor capacitatea de coordonare motorie a subiecţilor a fost evaluată cu ajutorul unui test, ei fiind puşi să se plimbe pe o bară rotativă. În mod normal subiecţii ar fi putut efectua testul cu uşurinţă o perioadă îndelungată, fără să-şi piardă echilibrul. S-a observat că după două săptămâni de la administrarea drogurilor subiecţii care au primit MDA sau METH fără premedicaţia cu aspirină s-au confruntat cu probleme importante la îndeplinirea acestei sarcini şi au rămas inapţi timp de cel puţin 6 luni. Totodată subiecţii care nu au primit aspirină au dezvoltat leziuni moleculare accentuate, distrucţii ale ADN-ului şi a terminaţiilor nervoase care au persistat cel puţin o săptămână după expunere. Pe de altă parte subiecţii pretrataţi cu aspirină au prezentat distrucţii moleculare mai reduse ale ADN-ului şi invaliditate motorie mai puţin exprimată, sugerând că efectele neurodegenerative a amfetaminelor sunt dependente de acţiunea enzimei PHS, adică de convertirea lor în radicali liberi.
„Rezultatele noastre arată de fapt cât de vulnerabil este creierul la acţiunea unor asemenea droguri, cel puţin la subiecţii studiaţi, toate aceste efecte negative de termen lung observaţi la subiecţii trataţi cu MDA sau METH au apărut în urma administrării a unei singure doze mari de amfetamină, asemănătoare unei „expuneri” acute la persoanele care consumă droguri”, spune dr. Wells. Chiar dacă rezultatele obţinute de către cercetătorii conduşi de dr. Wells nu pot fi raportate direct la oameni fără studii ulterioare, acestea atrag atenţia aupra unor mecanisme care ar putea explica efectele degenerative ale drogurilor asupra sistemului nervos central.
„Ipoteza noastră legată de transformarea amfetaminelor în radicali liberi sub acţiunea catalizatoare a enzimei PHS are implicaţii şi în creşterea riscului bolilor neurodegenerative o dată cu înaintarea în vârstă. Rezultate preliminare ale unor studii arată că PHS poate converti şi alte substanţe în radicali liberi, existând în literatura clinică evidenţe care susţin că persoanele care consumă agenţi inhibitori ai enziemi PHS, ca de exemplu aspirina, dezvoltă mai rar boli neurodegenerative. Oricum acest subiect merită să fie studiat în aprofunzime”, sunt de părere autorii studiului.
