La Palatul
Parlamentului a avut loc conferinţa intitulată "O legislaţie română
modernă şi echilibrată vizând utilizarea medicală a opioidelor",
organizată de Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Organizaţia Mondială a
Sănătăţii - Geneva şi Pain and Policy Study Group University of Wisconsin (PPSG)
şi Hospice "Casa Speranţei", scopul conferinţei fiind aceea de a
aduce împreună experţi din domeniul medical, legislativ autorităţi
medicale şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale pentru consultanţă
în vederea elaborării unor norme aferente legii opioidelor în concordanţă cu
prevederile actuale ale legislaţiei internaţionale şi pentru definirea
principalelor paşi ce trebuie urmaţi pentru implementarea noii legislaţii.
Acest proces de revizuire a unei legislaţii ce are la bază ghidul elaborat de
OMS poate fi utilizat ca un model pentru ţările învecinate care se confruntau
cu aceleaşi probleme ca şi România.
Potrivit experţilor, OMS şi Comisia
internaţională de narcotice decide utilizarea substanţelor opioide în diverse
tratamente. În prezent sunt utilizate 117 opioide şi 115 substanţe psihotrope.
O problemă importantă din partea medicilor este aceea a faptului că ei spun că
utilizarea acestor medicamente pot da dependenţă. Noile reglementări şi studii
arată că medicamentele opioide nu dau dependenţă şi că ele sunt absolut
necesare în terapie, în mod deosebit în cancer.
Au apărut o serie de definiţii în ceea
ce priveşte adicţia şi în ceea ce priveşte dependenţa care vin să redefinească
aceşti termeni. În ceea ce priveşte utilizarea opioidelor, cel mai frecvent
folosit este morfina, care este un prescris pentru controlul durerii, iar
tendinţele arată că în Europa de Vest şi de Est în perioada '80-'85 era de
utilizarea morfinei aproape în egală măsură.
După 1986, utilizarea acestui
medicament a devenit mai frecventă în Europa de Vest şi mai puţin utilizat în
Europa de Est. În acest context, cel al necesităţii terapiei durerii, şi în mod
deosebit pentru pacienţii care se află în faze finale, se impune redefinirea
legislaţiei. Noua legislaţie care a fost deja supusă atenţiei încă din anul
trecut, în acest moment aflându-se în discuţie normele de aplicare a acestei
legi, prevăd în primul rând ca orice medic nu numai specialiştii să poată
prescrie medicamente împotriva durerii. Este vorba în primul rând de medicul de
familie.
O altă noutate pe care o aduce noua
legislaţie este pregătirea medicilor pentru a îi determina să prescrie aceste
medicamente şi dublate de pregătirea pacienţilor, şi prescrierea pe o perioadă
mai lungă a medicaţiei de până la 30 de zile.
Potrivit farmacistului Ioan Florea de
la Direcţia Farmaceutică din Ministerul Sănătăţii, vechea lege funcţiona încă
din anii '70, ea a fost bună pentru o perioadă, dar a apărut necesitatea
modificării ei. Pe de o parte, pentru că aceste substanţe au fost ţinute în
antrepozite înainte să ajungă în farmacii, ele trebuiau ridicate sub semnătură
şi o anume cantitate, dar care îngreuna circuitul. În baza noii legi acest lucru nu se mai întâmplă şi
în plus prescrierea se face de către orice medic care are aviz de liberă
practică, nu neapărat de medicul specialist. El a menţionat că va fi un început
destul de greu pentru că încă medicii se feresc, au teamă să prescrie aceste
medicamente, pentru că, potrivit legislaţiei care era în vigoare, orice medic
care avea o substanţă stupefiantă în dulăpiorul său farmaceutic era controlat
de către poliţie şi trebuia să anunţe acest lucru.
O dată cu schimbarea legislaţiei este
permisă depozitarea de stupefiante în dulăpiorul medicilor de familie fără ca
poliţia să mai ancheteze. În plus, o pregătire specială trebuie să se facă şi
pentru poliţişti şi pentru cei care se ocupă de această categorie de
medicamente care se înscrie în sfera opioidelor, a subliniat farmacist Ioan
Florea.
În opinia reprezentantului
Universităţii din Wisconsin, David Joranson, legislaţia de până acum era
greoaie, iar pacienţii ajungeau greu la această terapie şi sufereau, mai ales
din cauza birocraţiei pentru a o obţine. Potrivit specialistului OMS, noua
legislaţie va aduce îmbunătăţiri importante în ceea ce priveşte tratamentul şi
accesul pacienţilor la medicamente împotriva durerii. El a subliniat
necesitatea pregătirii profesioniştilor din domeniu pentru a prescrie aceste
tratamente şi educaţia şi a pacienţilor.
În mod normal, legea trebuie să fie
aplicată începând cu 5 iulie 2006, iar în 5 iunie 2006 normele de aplicare a acestei legi trebuie să
se regăsească în Monitorul Oficial. Medicii vor susţine cursuri de trei zile
după care vor primi una testat, un certificat că a urmat aceste cursuri.
Reţetele pe care ei vor elibera aceste medicamente vor fi nişte reţete
speciale, cu timbru sec.(Rompres)
