Medicina modernă a început deja să redefinească
conceptul de "bătrâneţe" şi ar putea în curând să împingă speranţa de
viaţă a oamenilor peste bariera considerată până acum de netrecut a celor 120
de ani, către 150 de ani, a anunţat un grup de oameni de ştiinţă de la Oxford,
informează Reuters. Până în prezent era unanim acceptată varianta că există o
limită pentru speranţa de viaţă ce este programată genetic, dar un grup de cercetători de
la Oxford University susţin că deţin date care să infirme această
"prejudecată" ştiinţifică.
Paul Hodge, directorul programului Harvard Generations Policy a atras atenţia asupra faptului că guvernele lumii, care se confruntă oricum cu o criză a pensiilor, cu îmbătrânirea forţei de muncă şi cu creşterea costurilor sistemelor de asigurări de sănătate, trebuie să se ridice la nivelul acestei noi provocări - creşterea speranţei de viaţă până la 150 de ani.
"Speranţa de viaţă va creşte considerabil, iar politicile sociale actuale se vor dovedi complet inadecvate" a avertizat el.
Totuşi cât de repede va ajunge speranţa de viaţă să crească la aceste valori care încă par de domeniul fanteziei nu se poate şti cu exactitate, dar direcţia în care ne îndreptăm şi faptul că ne aflăm pe un trend accelerat sunt clare.
Richard Miller de la Michigan University Medical School susţine că testele pe cobai, care din punct de vedere genetic sunt foarte asemănători omului, au demonstrat că speranţa de viaţă poate de extinsă cu până la 40% printr-o modalitate destul de simplă - limitarea consumului de calorii.
În cazul oamenilor, acest lucru ar însemna ca speranţa de viaţă în statele dezvoltate să crească în primă instanţă de la valoarea medie de 80 la cea de 112 ani, ceea ce presupune ca mulţi dintre indivizi să depăşească cu mult vârsta de 112 ani.
Aubrey de Grey, un expert în gerontologie de la Universitatea Cambridge merge şi mai departe de atât. El susţine că primele persoane care vor ajunge la vârsta de...1.000 de ani s-au născut deja. Duratele de viaţă milenare se pot atinge în opinia sa prin intervenţii de întinerire asupra organismului îmbătrânit cu ajutorul celulelor stem, terapiilor genetice şi a altor tehnologii care în cele din urmă vor reuşi să stopeze complet procesul natural de îmbătrânire.
Doctorul Grey susţine că dacă fiecare astfel de intervenţie de întinerire a organismului prelungeşte intervalul de viaţă cu nu mai mult de 30 sau 40 de ani, până în momentul în care va fi nevoie de o nouă intervenţie vor fi disponibile tehnologii şi mai noi datorate progresului ştiinţific şi astfel următoarea intervenţia va prelungi şi mai mult speranţa de viaţă, până se va ajunge la sfidarea mortalităţii.
Mai mulţi gânditori actuali au argumentat însă că această perspectivă oferită de jocul cu moartea nu este etică, fiind împotriva naturii fundamentale a omului de fiinţă muritoare.
Răspunsul comunităţii ştiinţifice a venit din partea lui John Harris, profesor de bioetică la Universitatea din Manchester, care a atras atenţia asupra faptului că o societate în care este considerată o virtute salvarea unei vieţi omeneşti, are datoria de a se orienta asupra studiului tehnicilor noi ale medicinei regenerative.
"Salvarea unei vieţi nu înseamnă la urma urmei decât amânarea pentru o scurtă perioadă de timp a morţii inevitabile. Ori dacă salvarea unei vieţi este considerată o faptă bună, atunci chiar îmi este greu să înţeleg de ce ideea amânării morţii pentru perioade lungi de timp nu pare la fel de bună", a declarat el.(Rompres)
Paul Hodge, directorul programului Harvard Generations Policy a atras atenţia asupra faptului că guvernele lumii, care se confruntă oricum cu o criză a pensiilor, cu îmbătrânirea forţei de muncă şi cu creşterea costurilor sistemelor de asigurări de sănătate, trebuie să se ridice la nivelul acestei noi provocări - creşterea speranţei de viaţă până la 150 de ani.
"Speranţa de viaţă va creşte considerabil, iar politicile sociale actuale se vor dovedi complet inadecvate" a avertizat el.
Totuşi cât de repede va ajunge speranţa de viaţă să crească la aceste valori care încă par de domeniul fanteziei nu se poate şti cu exactitate, dar direcţia în care ne îndreptăm şi faptul că ne aflăm pe un trend accelerat sunt clare.
Richard Miller de la Michigan University Medical School susţine că testele pe cobai, care din punct de vedere genetic sunt foarte asemănători omului, au demonstrat că speranţa de viaţă poate de extinsă cu până la 40% printr-o modalitate destul de simplă - limitarea consumului de calorii.
În cazul oamenilor, acest lucru ar însemna ca speranţa de viaţă în statele dezvoltate să crească în primă instanţă de la valoarea medie de 80 la cea de 112 ani, ceea ce presupune ca mulţi dintre indivizi să depăşească cu mult vârsta de 112 ani.
Aubrey de Grey, un expert în gerontologie de la Universitatea Cambridge merge şi mai departe de atât. El susţine că primele persoane care vor ajunge la vârsta de...1.000 de ani s-au născut deja. Duratele de viaţă milenare se pot atinge în opinia sa prin intervenţii de întinerire asupra organismului îmbătrânit cu ajutorul celulelor stem, terapiilor genetice şi a altor tehnologii care în cele din urmă vor reuşi să stopeze complet procesul natural de îmbătrânire.
Doctorul Grey susţine că dacă fiecare astfel de intervenţie de întinerire a organismului prelungeşte intervalul de viaţă cu nu mai mult de 30 sau 40 de ani, până în momentul în care va fi nevoie de o nouă intervenţie vor fi disponibile tehnologii şi mai noi datorate progresului ştiinţific şi astfel următoarea intervenţia va prelungi şi mai mult speranţa de viaţă, până se va ajunge la sfidarea mortalităţii.
Mai mulţi gânditori actuali au argumentat însă că această perspectivă oferită de jocul cu moartea nu este etică, fiind împotriva naturii fundamentale a omului de fiinţă muritoare.
Răspunsul comunităţii ştiinţifice a venit din partea lui John Harris, profesor de bioetică la Universitatea din Manchester, care a atras atenţia asupra faptului că o societate în care este considerată o virtute salvarea unei vieţi omeneşti, are datoria de a se orienta asupra studiului tehnicilor noi ale medicinei regenerative.
"Salvarea unei vieţi nu înseamnă la urma urmei decât amânarea pentru o scurtă perioadă de timp a morţii inevitabile. Ori dacă salvarea unei vieţi este considerată o faptă bună, atunci chiar îmi este greu să înţeleg de ce ideea amânării morţii pentru perioade lungi de timp nu pare la fel de bună", a declarat el.(Rompres)
