Potrivit lui Pavel Abraham, în 2006 vor fi finalizate primele comunităţi terapeutice la standarde mondiale, în judeţele Cluj şi Giurgiu. "Aici vor putea fi trataţi dependenţii de droguri esenţiale şi cei de alcool", a spus preşedintele ANA. În acest sens, Agenţia Naţională Antidrog a încheiat un parteneriat cu Universitatea de Medicină din Cluj şi cu Arhiepiscopia Clujului, pentru terapie spirituală.
Totodată, Pavel Abraham a menţionat că anul viitor ANA va acorda o atenţie sporită problemei consumului de alcool în România. Vor fi dezvoltate forme asociative pentru tratarea persoanelor dependente, pe modelul asociaţiei "Alcoolicii anonimi", ce funcţionează cu succes în multe ţări ale lumii.
Pe plan internaţional, a spus preşedintele ANA, România va juca un rol mult mai activ în combaterea traficului de heroină pe ruta balcanică.(Rompres)