Prescrierea de medicamente de către medici nu este asociată cu participarea acestora la congrese, a declarat directorul executiv al Asociația Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu, informează AGERPRES.
"Nicidecum nu se asociază prescrierea de medicamente cu participarea la congrese și simpozioane. Prescrierea de medicamente este la latitudinea medicului și ține de chestiunile lui de conștiință și de pregătirea profesională, deontologia pe care trebuie să o respecte.
Tocmai pentru a evita orice fel de suspiciuni că aceste transferuri de valoare ar fi legate de prescrierea de medicamente, noi am decis ca ele să fie făcute în mod transparent, chiar dacă autoritățile române nu ar fi introdus aceste reglementări. Noi oricum aveam proiectele inițiate și aceste lucruri s-ar fi întâmplat începând cu anul 2015. În acest moment se întâmplă. S-a întâmplat în România cu un an mai devreme (n.r. — față de alte țări). (...) Acest lucru (declararea sponsorizărilor — n.r.) s-ar fi făcut în mod voluntar de către companiile care sunt membre ARPIM. Sunt numai 28 de companii din totalul de 90, dar acestea reprezintă cam 70% din totalul pieței farmaceutice", a susținut Zaharescu la Ministerul Sănătății.
Continuarea articolului pe Agerpres.
Sursa: AGERPRES