Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, care a participat la Camera Deputaților, la "Ora Guvernului", a declarat că programul de educație pentru sănătate va fi lansat, în prima lui formă, când se va semna în data de 24 februarie protocolul cu Organizația Mondială a Sănătății, informează AGERPRES.
"Eforturi în sensul inițierii unui program de screening se fac din 2009 cu mici pauze, dar a construi o rețea de screening nu înseamnă a face un simplu test-diagnostic, înseamnă a avea o bază, înseamnă a avea o rețea, înseamnă a avea laboratoare de referință, a avea standardizare și control al calității, toate acestea se construiesc în timp.
Dacă la colul uterin, să zicem, suntem mai avansați, situația este foarte complicată în ceea ce privește cancerul de sân unde lipsesc fără doar și poate aparatură și mai ales specialiști.
Continuarea articolului pe Agerpres.
Sursa: AGERPRES