Dr. Zoia Bitea, director executiv adjunct al DSP Bihor a declarat în cadrul unei mese rotunde organizată de Direcția de Sănătate Publică Bihor, cu tema 'Metode de prevenție și depistare precoce a cancerului' că mai mult de o treime din cazurile de cancer pot fi prevenite prin adoptarea unor comportamente sănătoare, vindecarea depinzând de depistarea precoce, informează AGERPRES.
'Boala canceroasă este vindecabilă, dacă este depistată în stadiu precoce, în proporție de peste 99%', a subliniat dr. Zoia Bitea, director executiv adjunct al DSP Bihor, în cadrul mesei rotunde.
Printre specialiștii prezenți la dezbateri s-a aflat și fostul ministru al Sănătății, dr. Ritli Ladislau, pediatru oncolog, care a spus că ar fi necesară reintroducerea educației pentru sănătate, prin medicii școlari, pentru a proteja generațiile tinere, la care factorul genetic este prima cauză a îmbolnăvirii.
Continuarea articolului pe Agerpres.
Sursa: AGERPRES