Începând de astăzi, 17 decembrie, au fost deschise programările online de către Centrul de Transfuzie Sanguină București pentru cei care vor să doneze sânge, serviciul fiind disponibil prin completarea formularului de la adresa http://ctsbucuresti.ro/formular-donare-sange/formular-donare-sange.php?link2.
"Acest serviciu nou, dezvoltat de voluntari în urma afluxului de donatori cu care ne-am confruntat după tragedia de la Colectiv, ajută personalul medical și pacienții în egală măsură.
Sistemul permite o programare optimă a fluxului de donatori, astfel încât nevoile de sânge din spitalele din București să fie constant deservite. Tot ceea ce au de făcut cei care vor și pot să doneze sânge este să completeze acest formular online și vor fi contactați telefonic ulterior pentru a-i programa să doneze sânge. Le mulțumesc încă o dată voluntarilor care ne-au sprijinit după tragedia de la Colectiv și a căror inițiativă a continuat și acum, prin acest sistem pe care l-au dezvoltat pro-bono", a declarat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București, dr. Doina Goșa, citată într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, 8.000 de persoane s-au prezentat la Centrul de Transfuzie București pentru a dona sânge, dintre care 6.600 au fost admise, cifra reprezentând o creștere de peste 50% a fluxului normal.
"Cu toate acestea, nevoia de sânge din București, cel mai mare consumator de sânge la nivel național, depășește cu mult oferta existentă", indică reprezentanții Centrului de Transfuzie București.
În 2014, la nivel național, în cele 44 de centre, au fost recoltate 420.000 unități de sânge, dintre acestea doar 49.000 de unități, adică 12%, au fost recoltate în București, în condițiile în care capitala României cu cele 60 de spitale funcționale ar avea nevoie de o cantitate cel puțin dublă.
"Avem nevoie de mult mai mulți donatori constanți în București. Ne trebuie minimum 500 de donatori pe zi pentru a face față nevoii de sânge. Trebuie să devenim o țară în care donarea de sânge este un act normal de generozitate, nu un gest punctual influențat de o tragedie personală sau colectivă", a explicat Goșa.
Potrivit acesteia, chiar dacă este nevoie permanent de sânge, nu oricine poate dona existând o serie de criterii riguroase pentru a deveni donator de sânge și pentru a proteja astfel sănătatea celui care îl primește.
Pentru a deveni donator de sânge trebuie îndeplinite următoarele condiții: vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani, greutate peste 50 Kg, puls regulat, 60 — 100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele șase luni intervenții chirurgicale, femeile să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării, să nu fi fost sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
De asemenea, orice persoană care a avut sau are una dintre următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte (-) șase dioptrii, cancer nu poate dona.
Cei care donează trebuie să fie odihniți și bine hidratați, să nu fumeze o oră și să nu consume alcool, grăsimi, dulciuri concentrate, să nu consumați medicamente (aspirină, anticoagulante, antidiabetice, etc), să aibă o stare bună de sănătate fizică și mentală, stare de igienă personală corespunzătoare și să prezinte un act de identitate în original.
Donarea de sânge constă în recoltarea unei cantități de 450 ml în timp de 8-10 minute. Poate fi donator de sânge orice cetățean român cu domiciliul în România sau orice cetățean al Uniunii Europene care are reședința în România, în deplină stare de sănătate, care se supune regulilor prelevării de sânge.
Chiar dacă sângele este considerat o resursă națională, donarea fiind un act voluntar, anonim și neremunerat, există o serie de beneficii pentru cei care donează sânge. După fiecare donare de sânge donatorii beneficiază gratuit de analize de sânge: hemoleucogramă, glicemie, analize hepatice și pentru infecția cu HIV. De asemenea, la solicitarea donatorilor, aceștia pot beneficia o dată pe an de un set complet gratuit de analize.
Pentru mai multe informații despre donarea de sânge poate fi accesată adresa www.ctsbucuresti.ro și pagina de Facebook.
Sursa: AGERPRES