Miercuri, 13 ianuarie, a fost inaugurat Pavilionul I din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva" din Iaşi, după ce a trecut printr-un proces de reabilitare.
Lucrarea a fost realizată din fondurile Consiliului Judeţean Iaşi şi a costat 576.480 de lei, fără TVA. Imobilul, care are două nivele, are o vechime de peste un secol şi, până acum, nu a beneficiat de lucrări de o asemenea importanţă.
La parterul imobilului va fi spaţiu didactic şi va fi găzduită filiala de cercetare a Institutului Naţional de Boli Infecţioase 'Matei Balş', în timp ce la etaj va fi spaţiu de spitalizare. Aria construită desfăşurată a imobilului este de 837 metri pătraţi.
"Este un moment foarte frumos şi binemeritat pentru Spitalul de Boli Infecţioase. Nu suntem la primul pavilion reabilitat în aceşti doi ani şi jumătate de când sunt la conducerea Consiliului Judeţean. La acest spital vom reabilita pe rând câte un pavilion. Sper ca atât pacienţii, cât şi cadrele medicale, să simtă diferenţa şi să aibă un mediu mai plăcut. Felicit întreaga echipă de la Spitalul de Boli Infecţioase, în frunte cu doamna profesor doctor Carmen Dorobăţ, managerul acestei unităţi medicale", a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele CJ. El i-a înmânat o diplomă de excelenţă prof. dr. Carmen Dorobăţ.
Totodată, preşedintele CJ Iaşi a anunţat că până la finalul lunii ianuarie va fi inaugurată staţia de oxigen de la Spitalul de Pneumoftiziologie, care va deservi şi Spitalul de Boli Infecţioase.
Cu acelaşi prilej a avut loc şi o slujbă de sfinţire a clădirii, urmată apoi de inaugurarea bibliotecii din cadrul pavilionului, care va purta numele de Prof. Dr. Maria Franche. Personalitate marcantă a medicinei ieşene, prof.dr. Maria Franche a fost managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi în perioada interbelică şi a avut contribuţii importante atât la dezvoltarea unităţii medicale, cât şi a Şcolii de Boli Infecţioase din Iaşi.
Sursa: AGERPRES