Legalizarea "atenţiilor" pentru medici şi personalul medical nu reprezintă altceva decât o desconsiderare totală a acestora şi a celor care lucrează în sistemul de sănătate, susţine deputatul Partidului Mişcării Populare (PMP) Petru Movilă, venind cu propunerea de a schimba Legea Sănătăţii.
Petru Movilă a declarat pentru AGERPRES că este greşită intenţia Ministerului Sănătăţii de a oficia "atenţia" pentru a creşte veniturile medicilor şi personalului medical din cauza fondurilor insuficiente.
"Este o desconsiderare. Un asemenea lucru va arunca asupra corpului medical o imagine şi mai urâtă. Ministerul Sănătăţii încearcă să scape basma curată şi să ascundă neputinţa pe care o manifestă. Este încă o altă glumă proastă pe care Guvernul Ponta vrea să o facă sistemului de sănătate. După doi ani de guvernare, USL şi PSD nu au adus nicio soluţie concretă pentru reformarea sistemului de sănătate, nu au intenţia de a demara cel mai important lucru de la care poate porni reconstrucţia sistemului de sănătate, o nouă lege a sănătăţii", a spus Petru Movilă.
În opinia sa, o astfel de lege trebuie să arate foarte clar care sunt componentele sistemului de sănătate, relaţiile dintre compartimentele sistemului, dar şi care sunt contribuabilii şi beneficiarii sistemului de sănătate din România.
"Trebuie să vedem care sunt beneficiile din partea acestui sistem. De aceea, se impune de urgenţă o nouă lege a Sănătăţii, astfel încât asistentele, medicii să nu mai poată fi minţiţi ca în protocoalele încheiate de Sanitas cu Ministerul Sănătăţii, protocoale care nu au fost rezolvate deloc până acum de USL şi PSD", a spus Petru Movilă.
Oficiali ai Ministerului Sănătăţii au anunţat că sunt în căutarea de soluţii viabile privind creşterea veniturilor celor care lucrează în sistemul medical, una dintre variante fiind aceea prin care pacientul să ofere o recompensă la externare, dacă este mulţumit de serviciile de care a beneficiat din partea medicului şi echipei sale.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.univ.dr Vasile Astărăstoae, care este şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr.T. Popa din Iaşi, consideră trebuie găsită o soluţie pentru mărirea veniturilor personalului medical.
"Trebuie să ieşim din ipocrizie. Toată lumea acceptă acest lucru (oferirea de cadouri sau atenţii - n.r.) dar este utilizată ca o metodă de şantaj asupra doctorilor. Ori se măresc consistent salariile prin venituri de la stat, situaţie în care se interzic aceste practici, ori legalizăm plăţile informale. Chiar şi aşa, atenţiile nu vor putea fi făcute decât după încheierea tuturor actelor medicale pentru a nu exista nici cea mai mică constrângere şi, de asemenea, nu vor fi făcute direct către medic, ci către spital, iar spitalul după ce va opri impozitul va vira banii medicului respectiv", a spus prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae.
Sursa: AGERPRES