A fost inaugurată în municipiul Bacău o clinică medicală destinată bolnavilor cronic şi pentru îngrijiri paliative, care omagiază prin numele acordat activitatea în domeniul social al unei jurnaliste băcăuane răpusă prematur de o boală incurabilă, Ileana Cezarina Duţă.
,,Prin existenţa acestei clinici care îi poartă numele, Cezara face bine mai departe celor asupra cărora s-a aplecat cu mulţumirea şi pasiunea faptului de bine ce trebuie făcut semenilor', a spus prefectul Dorian Pocovnicu la ceremonia de inaugurare a acestui obiectiv medical construit în premieră în Bacău din fonduri private.
De altfel, evenimentul a avut şi un aspect comemorativ iar cei care au luat cuvântul - reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai primăriei, instituţiilor publice de specialitate, organizaţiilor neguvernamentale, oameni politici - au subliniat trăsăturile de caracter ale jurnalistei.
Serviciile medicale oferite în noua clinică, a cărei funcţionare este avizată de Ministerul Sănătăţii, beneficiind de aproape 50 de paturi pentru internare, sunt dedicate bolnavilor de diabet, reumatologie, neurologie, oncologie, cardiologie, boli infecţioase.
Unitatea medicală a încheiat un contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, instituţie care va suporta o parte din costurile serviciilor medicale oferite.
Sursa foto: adevarul.ro
Sursa: AGERPRES