Potrivit unui studiu publicat în revista medicală "Neurology" a Academiei Americane de Neurologie, persoanele care suferă de maladia Parkinson în stadii recipiente sau uşor avansate şi care merg pe jos în mod regulat, îşi pot îmbunătăţi funcţia motorie, starea de spirit, forma fizică şi unele aspecte ale abilităţilor de gândire.
'Rezultatele studiului nostru sugerează că mersul pe jos poate oferi un mod sigur şi accesibil de a ameliora simptomele bolii Parkinson şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor', afirmă unul dintre autorii studiului, Ergun Y. Uc, de la Universitatea din Iowa şi Centrul medical pentru veterani din Iowa, SUA.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 60 de persoane. Acestea au făcut plimbări de câte 45 de minute, în ritm moderat, purtând monitoare de frecvenţă cardiacă, de trei ori pe săptămână, timp de şase luni. Viteza medie de mers era în jur de 2,9 kilometri pe oră. S-au făcut teste pentru a se măsura funcţia motorie, capacitatea aerobică, starea de spirit, starea de oboseală, memoria şi capacităţile cognitive.
Autorii au constatat, printre altele, că mersul în pas lejer îmbunătăţeşte funcţia motorie şi starea de spirit cu 15% şi contribuie la diminuarea stării de oboseală cu 11%.
'Persoanele cu boala Parkinson în stadiu uşor până la moderat care nu au demenţă şi pot merge pe jos în mod independent, fără baston sau cadru de mers, pot urma în siguranţă recomandările pentru adulţii sănătoşi, care includ 150 de minute de activitate aerobică de intensitate moderată pe săptămână', menţionează Ergun Y. Uc.
Sursa: AGERPRES