În urma întâlnirii cu reprezentanţii Biroului Executiv al Federaţiei SANITAS, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că au fost găsite soluţii pentru deblocarea posturilor din sistem şi creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical.
''Vom continua colaborarea cu reprezentanţii sindicatelor şi pe celelalte domenii de interes din sistem.
După creşterea etapizată a veniturilor, am găsit împreună soluţii pentru alte două solicitări importante din sistem, deblocarea posturilor şi creşterea veniturilor medicilor şi personalului medical'', a afirmat ministrul, potrivit unui comunicat al MS remis AGERPRES.
În timpul discuţiilor, ministrul Sănătăţii a salutat înţelegerea pe care reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au încheiat-o cu membrii sindicatului pentru creşterea salariilor angajaţilor de specialitate medico-sanitară din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali, situate sub plafonul de 1.500 de lei, în două etape, după cum urmează: în prima etapă, începând cu 1 decembrie 2014, se va acorda o majorare salarială de 5%, iar în a doua etapă, începând cu 1 martie 2015, se va aplica o nouă majorare salarială, cu încă 5%.
Tot sâmbătă, ministrul şi reprezentanţii SANTAS vor încheia un nou Protocol de colaborare privind celelalte subiecte de interes pentru profesioniştii sistemului sanitar, analiza situaţiei centrelor de transfuzie sanguină, dar şi modificarea legislaţiei privind medicina şcolară.
Ministrul Sănătăţii a asigurat partenerii de dialog de întreaga colaborare a echipei MS şi a subliniat că orice propuneri privind viitoarele modificări legislative venite din partea sindicatelor vor fi analizate de către experţii ministerului.
MS şi Federaţia SANITAS au ajuns la un Acord de colaborare în urma căruia protestele sindicaliştilor vor fi suspendate.
Sursa: AGERPRES