Trei persoane au fost trimise în judecată de către procurorii Parchetului General pentru punerea în circulaţie de produse medicamentoase contrafăcute fără consimţământul titularilor.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) transmis vineri AGERPRES, Gheorghe Ştefan, Andrei Ştefan şi Claudiu Borza sunt acuzaţi că au comercializat, în perioada iunie 2007 - martie 2010, prin anunţuri pe internet, prin telefon sau direct, produse medicamentoase pentru disfuncţii sexuale, contrafăcute, fără a avea consimţământul producătorilor.
"Astfel, inculpaţii erau contactaţi telefonic de potenţialii clienţi sau on-line, pe diferite site-uri, comanda fiind livrată ulterior, personal ori prin intermediul poştei sau al unei firme de curierat rapid. Preţurile de achiziţie, respectiv de vânzare a produselor medicamentoase, erau de circa 45-60% din preţul cu amănuntul maximal al aceloraşi medicamente stabilit prin ordin al ministrului Sănătăţii", se arată în comunicat.
PÎCCJ precizează că ei au comercializat pe piaţa din România o cantitate foarte mare de medicamente contrafăcute, din care au fost identificate în posesia acestora 2.523 de comprimate cu trei mărci diferite.
În 1 octombrie 2009, Gheorghe Ştefan a fost surprins în flagrant în timp ce oferea spre vânzare unei persoane un număr însemnat de medicamente contrafăcute, ocazie cu care a pus la dispoziţia organelor de poliţie 93 de cutii depozitate la domiciliul din Bucureşti, unde locuia fără forme legale.
Din probele administrate a rezultat că respectivele medicamente îi erau trimise inculpatului de către fiul său, Andrei Ştefan, prin curier, cel care le şi promova pe diverse site-uri.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate atât terminale telefonice şi cartele SIM utilizate de către inculpaţi, cât şi importante cantităţi de medicamente contrafăcute.
"Analizele efectuate în laborator de către producători, titulari ai mărcilor comercializate, au relevat faptul că medicamentele găsite asupra inculpaţilor, precum şi cele ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate erau contrafăcute, atât în ceea ce priveşte ambalajul, elementele de siguranţă, cât şi conţinutul acestora. (...) Faptele inculpaţilor prezintă un grad de pericol social ridicat având în vedere faptul că produsele medicamentoase sau neautorizate de a fi puse în circulaţie de către o persoană care nu are cunoştinţe farmaceutice prezintă o gravitate deosebită deoarece poate avea consecinţe negative asupra sănătăţii persoanelor care le consumă şi care le achiziţionează având în realitate încredere în marca sub care sunt comercializate", subliniază sursa citată.
În cauză s-a dispus indisponibilizarea sumelor de bani şi instituirea unor sechestre asigurătorii până la concurenţa sumei de peste 88.000 lei aflată în conturile deschise de Gheorghe Ştefan şi fiul său, respectiv a sumei de peste 73.000 lei aflată în conturile deschise de Claudiu Borza.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Sursa: AGERPRES