Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca a fost acceptată în cel mai elitist club mondial al instituţiilor care prestează educaţie pentru profesii de sănătate, fiecare instituţie de învăţământ superior care doreşte să se afilieze, fiind selectată după o analiză foarte severă.
"Această colaborare reprezintă afilierea la un grup internaţional de universităţi şi organizaţii profesionale care-şi propun să dezvolte o educaţie bazată pe evidenţe pentru profesiile medicale şi de sănătate, să producă şi să disemineze aceste informaţii, care vor sta la baza deciziilor educaţionale, creând astfel o cultură a educaţiei bazate pe adevăruri ştiinţifice", se afirmă în comunicat.
Membri fondatori ai acestui club al universităţilor din domeniul sănătăţii a fost fondat de cinci instituţii de învăţământ superior, respectiv Maastricht University (Olanda), McGill University (Canada), Universitatea St. Andrews (Marea Britanie), Universitatea din Queensland (Australia) şi Universitatea din Michigan (SUA).
"În luna aprilie au fost acceptate, pe baza unor riguroase criterii de calitate şi angajament, alte 13 universităţi", se menţionează în comunicat. Printre acestea se numără instituţii de învăţământ superior de sănătate din ţări precum Marea Britanie, Iran, Africa de Sud şi SUA.
Asociaţia pentru Educaţie Medicală în Europa (AMEE) este o organizaţie internaţională cu membri în 90 de ţări din toată lumea. AMEE promovează excelenţa în educaţia din domeniul sănătăţii şi lucrează îndeaproape cu alte organizaţii şi susţine profesorii şi instituţiile în activităţile lor educaţionale. Scopul său este acela de a contribui la dezvoltarea curriculei în educaţia din domeniul sănătăţii, să încurajeze inovaţia şi dezvoltarea de noi tehnici care pot duce la îmbunătăţirea sistemelor sanitare şi la un răspuns mai bun la problemele de sănătate ale oamenilor.
Sursa: AGERPRES