Purtătorul de cuvânt a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Mehedinţi a anunţat că s-a început dotarea cu aparatură medicală a Blocului infantil din municipiul Drobeta Turnu Severin, a cărui construcţie a fost finalizată la sfârşitul anului 2013.
'Până acum au fost mutate în noul amplasament aproximativ 40 de paturi, mesele de operaţie, şi aparatura mobilă utilizată pentru consultaţii şi tratament', a mai afirmat Jianu.
Potrivit sursei citate, noua conducere a SJU Mehedinţi şi-a asumat responsabilitatea ca, până la sfârşitul trimestrului III al anului, maternitatea să intre în circuitul spitalicesc zonal.
"Administratorul unităţii - Consiliul Judeţean Mehedinţi - a contractat un credit de 4,2 milioane de euro pentru utilarea cu echipamente performante a acesteia. Întrucât a existat suspiciunea de fraudare a licitaţiei, DNA a stopat aprovizionarea cu acestea', a precizat Jianu.
Reprezentantul SJU Mehedinţi a arătat că din cauza acestei situaţii s-a dispus ca aparatura de la vechea maternitate să fie transferată la noua destinaţie, cazurile medicale ale femeilor care necesită intervenţii fiind îndreptate spre maternitatea din municipiul Orşova.
Sursa foto: adevarul.ro
Sursa: AGERPRES