În perioada 16-17 mai, va avea loc a VI-a Conferinţă Internaţională şi a VI-a Conferinţă a moaşelor, în cadrul căreia asistenţi medicali şi moaşe vor dezbate în legătură cu provocările şi oportunităţile care pot apărea la implementarea medicinei bazate pe dovezi.
Potrivit unui comunicat de presă al Ordinului Asistenţilor medicali Generalişti, Moaşelor, Asistenţilor medicali din România (OAMGMAMR) remis marţi AGERPRES, prezentările se vor concentra pe analizarea provocărilor şi oportunităţilor internaţionale şi româneşti pentru implementarea medicinei bazate pe dovezi - concepţie medicală care are drept scop utilizarea conştientă, explicită şi judicioasă a celor mai valoroase dovezi de cercetare clinică în luarea unei decizii medicale individualizate în funcţie de pacient.
Printre organizaţiile participante alături de OAMGMAMR - filiala Bucureşti se numără Unidad de Investigación en Cuidados de Salud en Instituto de Salud Carlos III, Belgian Interuniversity Collaboration for Evidence-Based Practice, Universitatea de medicină şi farmacie 'Carol Davila' şi Şcoala Naţională de sănătate publică, Management şi Dezvoltare Profesională.
Plenul conferinţei din 16 - 17 mai va reuni 600 de asistenţi medicali din Bucureşti şi din ţară, va cuprinde prezentări ştiinţifice şi va fi exemplificat modul în care poate fi îmbunătăţită starea de sănătate a populaţiei prin punerea la dispoziţie a celor mai bune îngrijiri medicale ce au la bază cele mai convingătoare dovezi ştiinţifice.
În data de 16 mai, în paralel cu plenul conferinţei, va avea loc şi cea de a VI-a ediţie a Conferinţei Moaşelor, care va fi punctată prin organizarea unei dezbateri cu tema 'Profesia de moaşă în România', unde vor fi discutate probleme de actualitate precum: Standardul ocupaţional al profesiei de moaşă, Formarea moaşei în România, Practica independentă, Formarea continuă a moaşelor.
Sursa: AGERPRES