Conform unui comunicat al Primăriei Capitalei, primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, doreşte să înfiinţeze cel puţin şase ambulatorii de sector destinate în special celor care apelează la sistemul de sănătate public.
"Îmi doresc foarte mult să reînfiinţăm cel puţin şase ambulatorii de sector ce se vor adresa în special cetăţenilor care utilizează sistemul de sănătate public şi în care să aducem personal medical tânăr", a declarat Oprescu vineri, în cadrul unei întâlniri cu managerii celor 19 spitale aflate în administraţia PMB.
În ceea ce priveşte investiţiile viitoare, s-a luat în discuţie ca în cursul anului viitor să fie demarate lucrările pentru construirea unui nou corp de clădire la spitalul Cantacuzino şi a unei noi pasarele la spitalul Carol Davila care să asigure legătura directă între cele două corpuri de clădire.
"Sunt mulţumit că am reuşit o serie de investiţii, însă mai sunt multe lucruri de făcut. Mergem pe principiul că o utilare la nivelul anului 2014 reprezintă de fapt cheia unui act medical de calitate. Imediat ce vom termina lucrările celor două spitale (Gomoiu şi Foişor) resursele financiare se vor îndrepta către celelalte priorităţi pe care le aveţi", a precizat Oprescu.
În cadrul întâlnirii s-a luat în discuţie şi posibilitatea creării unui Centru medico-Social în care să funcţioneze o comunitate terapeutică post-cură pentru persoanele toxicodependente.
Primarul general le-a cerut managerilor de spitale o situaţie privind problemele întâmpinate până în prezent la semnarea contractelor de servicii cu Casa de asigurări de sănătate, după ce anul trecut spitalele administrate de Primăria Capitalei au primit mai puţini bani.
Edilul general le-a cerut reprezentanţilor spitalelor ca acolo unde acest lucru este posibil investiţiile să se realizeze prin accesarea de fonduri europene.
"Vă solicit toată atenţia şi sprijinul oamenilor din subordinea dumneavoastră pentru accesarea fondurilor europene. Acest aspect este foarte important, mai ales în condiţiile în care noi vom acorda sprijin şi 25% din valoarea investiţiei. Odată ce proiectele sunt aprobate, municipalitatea va oferi sprijinul necesar pentru derularea şi implementarea lor. Condiţia este să vă încadraţi în timp. Avem nevoie de aceşti bani", a subliniat Oprescu, dând ca exemplu accesarea de fonduri europene pentru uniformizarea transmisiei de date între spitale.
În cadrul şedinţei au fost luate în discuţie problemele cu care se confruntă fiecare unitate în parte, lucrările aflate în desfăşurare, precum şi proiectele de viitor pentru creşterea calităţii actului medical.
Sursa: AGERPRES