Preşedintele CJ, Ion Cîlea, a anunţat că urmează să fie achiziţionate printr-un program european o autospecială pe şenile şi o autospecială (NBCR) de cercetare în cazuri de accidente nucleare, biologice, chimice, radiologice.
"Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat proiectul 'Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud -Vest Oltenia', precum şi cheltuielile legate de acesta.
Este extrem de util acest proiect, iar valoarea acestuia care se realizează prin POR 2007-2013, se ridică la 6,3 milioane lei. Prin intermediul acestui proiect, Vâlcea va obţine un autovehicul pe şenile tip UTV cu capacitate mărită de trecere şi o autofreză de zăpadă. Autovehiculul pe şenile este necesar în zona montană, în locurile greu accesibile pe timp de iarnă, pârtiei de schi, DN7A Voineasa - Petroşani şi Transalpina", a precizat Cîlea.
Preşedintele CJ a menţionat că prin acelaşi proiect s-a obţinut în anii anteriori finanţare pentru îmbunătăţirea parcului auto al inspectoratelor de urgenţă, cu mai multe autoutilitare.
"Acum, în acest proiect, judeţul nostru a fost prins cu o autospecială de cercetare (NBCR) în caz de accident nuclear, biologic, chimic, radiologic, trei autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă - FRAP, patru autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerări grele şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime', a mai adăugat preşedintele Consiliului Judeţean.
Sursa: AGERPRES