Miercuri, 5 februarie, Universitatea Ovidius a organizat o conferinţă de presă inaugurală pentru implementarea celui mai amplu şi important proiect, din punct de vedere financiar, din domeniul cercetării medicale avansate, la nivel naţional.
Directorul proiectului "Centru de cercetare-dezvoltare pentru studiul morfologic şi genetic în patologia malignă", prof. dr. Mariana Aşchie, director al Şcolii Doctorale din cadrul Universităţii Ovidius, a declarat cu acest prilej că pe baza unei finanţări de 21,5 milioane de lei din fonduri europene Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va beneficia în curând de cel mai modern de cercetare medicală din ţară.
Centrul pentru studiul morfologic şi genetic în patologia malignă va fi amenajat pe o suprafaţă de 780 de metri pătraţi şi va fi dotat cu echipamente de vârf în domeniul cercetării medicale.
Proiectul a obţinut locul I la concursul de evaluare pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), Axa prioritară 2 - Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, Domeniul major de intervenţie 2.2 - Investiţii în infrastructura de CDI, Operaţiunea 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii CD existente şi crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de excelenţă, acumulând cel mai mare punctaj, în competiţie cu alte proiecte ale celor mai mari şi importante institute de cercetare şi facultăţi de medicină din ţară.
Sursa: AGERPRES