Stiri medicale

Primul "mini-stomac" crescut din ţesut uman în laborator

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu publicat în revista Nature, primul ţesut stomacal uman funcţional în format 3D a fost creat într-un laborator de către oamenii de ştiinţă de la Cincinatti Childrens Hospital Medical Center folosind celule stem pluripotente.

Acest tip de celule umane care se pot transforma în orice tip de celulă din organism au format o versiune în miniatură a stomacului. 

Sălaj: Şcoală de boli rare pentru jurnalişti, la Centrul pilot de referinţă NoRo din Zalău

on .

 

 

 

La iniţiativa Doricăi Dan, preşedintele Alianţei Naţionale pentru Boli Rare România şi a Alexandrei Mănăilă, jurnalist medical, va avea loc prima ediţie a şcolii de boli rare pentru jurnalişti, care va avea loc la Centrul pilot de referinţă pentru bolile rare NoRo Zalău.  

"Ne propunem o întâlnire între jurnalişti, experţi ai întrebărilor deştepte, reprezentanţi ai medicilor, autorităţilor publice din domeniul sănătăţii, companiilor farmaceutice şi pacienţi cu boli rare.

Un nou studiu oferă indicii despre condiţiile în care unii pacienţi reuşesc să învingă Ebola

on .

 

 

 

În urma analizei primelor cazuri de îmbolnăvire cu Ebola diagnosticare în Sierra Leone, oamenii de ştiinţă susţin că un rol important pentru supravieţuire îl au vârsta pacientului şi rata de multiplicare a virusului în organismul contaminat. 

Studiul, publicat miercuri, constă în analiza datelor medicale provenind de la 106 pacienţi diagnosticaţi cu Ebola la Spitalul Guvernamental Kenema din Sierra Leone, în perioada 25 mai - 18 iulie.

Caraş-Severin: Peste o sută de şcoli funcţionează, în continuare, fără autorizaţii sanitare

on .

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică din judeţul Caraş-Severin, Dragoş Luca, a declarat că peste o sută din unităţile de învăţământ din judeţ funcţionează, şi în acest an, fără autorizaţii sanitare, în principal din cauza lipsei apei potabile curente şi a grupurilor sanitare necorespunzătoare. 

În judeţul Caraş-Severin funcţionează un număr de 446 de unităţi de învăţământ preşcolar, şcolar şi liceal, din care 335 deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, o unitate deţine autorizaţie sanitară de funcţionare cu plan de conformare, iar 110 unităţi de învăţământ nu deţin aceste autorizaţii. 

Campanie de informare şi educare medicală a populaţiei, lansată cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului

on .

 

 

 

Miercuri, 29 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Psoriazisului, a fost lansată campania de informare şi educare medicală a populaţiei privind psoriazisul, intitulată "Apropierea nu este contagioasă!".

Campania, care urmăreşte ca bolnavii de psoriazis să fie integraţi social, să nu fie discriminaţi, să primească sprijin moral din partea celor din jur şi un tratament medical corect, va dura câteva zile, iar, la nivel naţional, se va desfăşura în 8 centre mari de dermatologie din ţară: Cluj Napoca, Craiova, Constanţa, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Oradea, Timişoara, alături de Bucureşti.

Cardiolog: Principala cauză a fibrilaţiei atriale este hipertensiunea arterială

on .

 

 

 

Cardiologul Anca Dan de la Societatea Română de Cardiologie a declarat că principala cauză a fibrilaţiei arteriale în 2014 este hipertensiunea arterială, fibrilaţia atrială fiind determinată de mai multe afecţiuni, printre care se numără boala cardiacă ischemică şi boli pulmonare cronice. 

Principala cauză a fibrilaţiei atriale în 2014 este hipertensiunea arterială, fibrilaţia atrială fiind determinată de mai multe afecţiuni, printre care boala cardiacă ischemică şi boli pulmonare cronice, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, cardiologul Anca Dan de la Societatea Română de Cardiologie.

Studiu: Consumul a trei pahare de lapte pe zi poate duce la moartea timpurie

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, consumul a trei pahare de lapte pe zi poate duce la moarte timpurie.

Laptele a fost mult timp recomandat de medici şi nutriţionişti pentru creşterea aportului de calciu şi păstrarea unor oase puternice, însă o nouă cercetare sugerează că acesta face prea puţin pentru întărirea oaselor şi poate dubla riscul unui deces timpuriu.

Maramureş: 80 de pacienţi intoxicaţi cu ciuperci într-o lună de zile la SJU

on .

 

 

 

În această lună, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Baia Mare au fost internate 80 de persoane care au suferit intoxicaţii alimentare în urma consumului de ciuperci.

"A fost o situaţie explozivă, iar într-una dintre zile au ajuns în spital 40 de persoane cu dureri acute după ce au consumat ciupercile culese din pădure. Majoritatea pacienţilor internaţi au spus că recunosc ciupercile comestibile, însă din curiozitate au pus mâna şi pe cele sălbatice.

Noutăţi cu privire la diagnosticul şi tratamentul bolilor infecţioase, discutate la Conferinţa Naţională de Microbiologie şi Epidemiologie

on .

 

 

 

În perioada 13-15 noiembrie va avea loc a VII-a ediţie a Conferinţei Naţionale de Microbiologie şi Epidemiologie organizată de Societatea Română de Microbiologie şi Societatea Română de Epidemiologie, în cadrul căreia vor fi prezentate ultimele noutăţi cu privire la diagnosticul, tratamentul, prevenirea şi controlul bolilor infecţioase. 

Pe parcursul celor trei zile de sesiuni ştiinţifice, profesionişti din toată ţara se vor reuni pentru a dezbate şi a face schimb de experienţă pe marginea unor probleme stringente care ameninţă sănătatea publică, la nivel mondial şi naţional.

Olt: Reprezentanţii Colegiului Medicilor afirmă că abia după 1 aprilie se vor folosi cardurile de sănătate

on .

 

 

 

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor Olt, Viorel Rădulescu consideră că dat fiind faptul că spitalele nu au în prezent cititoare de carduri şi că sunt probleme în privinţa soft-ului care să permită citirea şi utilizarea cardurilor, plus, că o parte din aceste carduri sunt tipărite greşit, abia din luna aprilie se vor putea folosi.

'Casa Naţională abia a acum a pus la dispoziţia firmelor de soft câte un card să-l încerce ca să vadă dacă e compatibil cu programul.

Studiu: Persoanele care suferă de sindromul oboselii cronice prezintă anomalii cerebrale

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu publicat în revista medicală americană Radiology, persoanele care suferă de sindromul oboselii cronice prezintă anomalii cerebrale.

Acest sindrom, numit de asemenea encefalomielită mialgică, se caracterizează printr-o stare de oboseală persistentă ce nu poate fi explicată şi care continuă luni de zile, chiar ani, în pofida repausului. 

Proiect Caritas: 600 de persoane din cinci judeţe beneficiază de monitorizarea problemelor cardiace

on .

 

 

 

În cadrul unui proiect derulat de Asociaţia de Întrajutorare Caritas, un număr de 600 de persoane din judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Alba şi Hunedoara beneficiază de monitorizarea tensiunii arteriale şi urmărirea electrocardiogramei.

Potrivit unui comunicat remis de Asociaţia Caritas, noul serviciu, finanţat de Fundaţia Vodafone, este dedicat acelor persoane care nu pot beneficia de asistenţă medicală de specialitate din cauza distanţei mari faţă de oraşe sau de centrele de tratament sau a situaţiei financiare precare.

Prototip de "dronă ambulanţă" prezentat în Olanda

on .

 

 

 

Marţi, 28 octombrie, a fost prezentată la Universitatea din Delft, Olanda, un prototip de "dronă ambulanţă", care poate transporta un defibrilator în timp record la victimele care au suferit un stop cardiac.

Echipat cu şase elice, prototipul poate atinge o viteză de 100 km/h şi transporta o greutate de 4 kg. Drona se va deplasa independent, localizând originea unui apel de urgenţă prin utilizarea datelor GPS. 

Raport ANA: Consumul de canabis este cel mai extins din punct de vedere teritorial în România

on .

 

 

 

Raportul Agenţiei Naţionale Antidrog relevă faptul că, din punct de vedere teritorial în România, consumul de canabis este cel mai extins, şi anume, în 21 de judeţe, dar cu valori relativ mici faţă de 2012, în timp ce substanţele noi psihoactive sunt prezente în 20 de judeţe.

Potrivit raportului prezentat miercuri de chestorul de poliţie Sorin Oprea, directorul ANA, prezenţa cocainei pe piaţa românească de droguri este în scădere uşoară în 2013. În zona Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat în continuare cel mai mare consum de droguri, urmată de judeţele Iaşi şi Cluj. 

Simpozion privind reproducerea umană asistată, organizat în 1 şi 2 noiembrie la Bucureşti

on .

 

 

 

În data de 1 şi 2 noiembrie, se va desfăşura la Bucureşti a treia ediţie a Simpozionului BES2014, organizat de Asociaţia Embriologilor şi de Societăşile Române de Medicină Reproductivă şi pentru Fertilitate şi Reproducere Asistată, la care vor participa specialişti internaţionali din domeniul reproduceri umane asistate.

Potrivit unui comunicat de presă remis de organizatori miercuri AGERPRES, la eveniment vor participa peste 200 de specialişti români şi străini din acest domeniu.

Timiş: Psoriazisul debutează la vârste tot mai mici, susţin dermatologii

on .

 

 

 

Prof. univ. dr. Caius Solovan, şeful Clinicii Universitare de Dermato-Venerologie Timişoara, a declarat că psoriazisul debutează la vârste tot mai mici, rata incidenţei cazurilor în judeţul Timiş fiind de aproape 2% din totalul populaţiei. 

Clinica Universitară de Dermato-Venerologie Timişoara a marcat, miercuri, Ziua Mondială a Psoriazisului, printr-o conferinţă cu tema 'Să construim o lume mai bună pentru persoanele cu psoriazis'.

Veninul de scorpion vine în ajutorul medicilor în lupta cu tumorile cerebrale

on .

 

 

 

BBC informează că, în curând chirurgii ar putea să folosească unul dintre cele mai veninurile mortale ale naturii pentru a colora tumorile, astfel încât să fie mai uşor de văzut în integralitatea lor, chirurgia pe creier fiind una dintre cele mai delicate operaţiuni pe care un medic le poate efectua.

În confruntarea cu tumorile cerebrale chirurgia este adesea singura modalitate de a elimina cancerul, însă operaţiile pot fi dificile, fiind nevoie de o mână sigură şi de o privire expertă pentru a elimina întreaga tumoare. 

Aplicaţie pe telefon pentru urmărirea situaţiei epidemiei de Ebola în Africa de Vest

on .

 

 

 

A fost creată o aplicaţie telefonică pentru localizarea cazurilor de Ebola şi furnizarea de asistenţă comunităţilor afectate de virus în Africa de Vest.

Sistemul, rezultat al unei colaborări între IBM, companii de telefonie mobilă locale şi mediul universitar, permite persoanelor care locuiesc în zonele afectate de epidemie să trimită mesaje gratuite referitoare la Ebola. Cu ajutorul aplicaţiei, acestea sunt localizate cu precizie, iar necesităţile lor evaluate. 

Caraş-Severin: Centrele de permanenţă vor continua să funcţioneze

on .

 

 

 

Tudoriţa Nicula, coordonatorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, a declarat că actele adiţionale la contractele de finanţare ale centrelor de permanenţă din judeţul Caraş-Severin, se vor semna joi, 30 octombrie, permiţându-se astfel acestora să funcţioneze în continuare.

Ea a anunţat că de la 1 noiembrie va funcţiona un centru de permanenţă şi la Ezeriş, dar şi că medicii de familie, care în urma controalelor Curţii de Conturi aveau de returnat sume importante de bani, nu vor mai fi nevoiţi să dea banii înapoi în urma apariţiei legii amnistiei fiscale.

Mai multe articole...

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!