Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Tiberius Brădăţean, a declarat că la unitatea spitalicească s-au finalizat ori urmează să fie finalizate, până la sfârşitul acestui an, lucrări de investiţii în valoare de peste 2,5 milioane lei, realizate în ultimele luni din bani de la bugetul local şi din fonduri guvernamentale.
El a spus că lucrările de modernizare a spaţiului în care funcţionează Laboratorul de Anatomie Patologică au fost deja finalizate şi urmează ca până la sfârşitul acestei luni să fie recepţionate, valoarea investiţiei fiind de 423.338 de lei.
Totodată, Laboratorul de Anatomie Patologică din cadrul SJU Suceava a fost dotat cu aparatură medicală în valoare de 931.127 de lei.
Lucrări de igienizare şi reabilitare s-au realizat şi în Secţia de Balneo-Fizio-Terapie, valoarea investiţiilor fiind de 153.121 de lei, dar şi la casele scărilor din clădirea spitalului (419. 361 de lei).
Brădăţan a spus că sunt în curs de execuţie lucrările de modernizare ale Blocului Alimentar şi spaţiilor destinate personalului TESA din spital, pentru care au fost alocaţi 191.141 de lei, finalizarea lucrărilor fiind programată pentru a doua parte a lunii noiembrie 2014.
Lucrări de modernizare sunt în curs de executare şi la atelierul mecanic, la staţia de oxigen, la beciul şi intrarea la rezervorul de apă al spitalului (314 .575 de lei), termenul de finalizare fiind prevăzut pentru a doua parte a lunii decembrie 2014.
Şi la Secţia de Psihiatrie a SJU Suceava se efectuează lucrări de modernizare a spaţiului, a instalaţiilor sanitare, dar şi a tâmplăriei, valoarea investiţiilor fiind de 193. 930 de lei, finalizarea lucrărilor fiind prevăzută pentru luna decembrie.
Sursa: AGERPRES