Stiri medicale

Studiu: O bere pe zi duce la dublarea fertilităţii masculine

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Massachusetts General Hospital din Boston, o bere pe zi duce la dublarea fertilităţii masculine.

În schimb, consumul excesiv de cafea poate scădea drastic şansele unui cuplu de a avea copii, relatează luni 7sur7.be.

Studiul s-a desfăşurat pe 105 bărbaţi ale căror partenere au recurs la fecundarea in vitro şi care aveau vârsta medie de 37 de ani. 

Olt: Zece autospeciale au intrat în dotarea ISU prin proiecte cu finanţare europeană

on .

 

 

 

ISU Olt va primi luna viitoare în cadrul unui program regional de îmbunătăţire a bazelor operaţionale pentru situaţii de urgenţă, finanţat din fonduri europene două autovehicule, respectiv o autofreză de zăpadă şi un autovehicul cu şenile, în ultimii trei ani primind un total de zece autospeciale noi.

Proiectul "Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă în regiunea S-V Oltenia", prin care ISU Olt a primit anul acesta o autospecială de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, a fost finalizat luni.

Rovana Plumb: Luăm în calcul un nou mod de alocare a tichetelor pentru pensionarii care merg la tratament

on .

 

 

 

În prezent, se lucrează la modificarea regulamentului referitor la acordarea biletelor de tratament subvenţionat în staţiunile balneare pentru pensionari, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

De asemenea, prioritate pentru obţinerea unui bilet de tratament balnear subvenţionat au pensionarii care nu au mai beneficiat, în ultimii doi ani, de această formă de sprijin.

Brăila: Donaţie de echipamente în valoare de 11.000 de euro pentru Spitalul de Obstetrică-Ginecologie

on .

 

 

 

Prin intermediul unui program de reducere a mortalităţii infantile derulat de Asociaţia "Salvaţi Copiii", spitalul de obstetrică-ginecologie Brăila a primit o donaţie care a constat în echipamente în valoare de 11.000 de euro.

Reprezentanţii Asociaţiei "Salvaţi Copiii" au venit cu aparatură modernă, special destinată nou-născuţilor prematuri, după ce datele statistice indică faptul că judeţul Brăila are cea mai mare rată de mortalitate infantilă din întreaga ţară, respectiv de 14,2 la mia de locuitori, şi o rată a naşterilor premature peste media naţională. 

Facebook şi Apple vor facilita congelarea de ovule pentru angajatele lor

on .

 

 

 

Postul NBC News a anunţat că Facebook şi Apple vor facilita salariatelor lor congelarea de ovule, plătindu-le tratamentul care permite femeilor să aibă copii mai târziu.

Cele două firme, care au ca salariaţi doi bărbaţi la o femeie şi încearcă să atragă femei într-un sector preponderent masculin, vor acoperi până la 20.000 de dolari din cheltuielile aferente unei asemenea metode.

Bănicioiu: Susţin ideea de a face screening auditiv obligatoriu

on .

 

 

 

 

 

 

 

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că este de acord cu ideea de screening auditiv neonatal obligatoriu şi că la anul ar putea fi găsită o soluţie pentru ca să nu mai existe o listă de aşteptare pe partea de tratament - implant cohlear.

"Unul din 300 de copii prezintă hipoacuzie neurosenzorială congenitală uşoară, iar la unul din 1.000 probabil că este vorba de hipoacuzie neurosenzorială severă, ceea ce nu este deloc foarte puţin. (...)

Curcuma, eficient antiinflamator natural

on .

 

 

 

Potrivit unor cercetări, proprietăţile antiinflamatoare ale curcumei, descoperite relativ recent, duc la rezultate încurajatoare. Curcuma favorizează producţia de bilă de către ficat şi stimulează secreţia sa în intestin. 

Curcuma este un condiment folosit de multe secole în bucătăria asiatică pentru a intensifica savoarea alimentelor şi a le conserva. Praful de curcuma este ingredientul principal din curry, degajând o aromă piperată şi amăruie.

Activităţile fizice de trei ori pe săptămână reduc semnificativ riscul de depresie

on .

 

 

 

Potrivit unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la University College din Londra, activitatea fizică efectuată de trei ori pe săptămână reduce riscul de a dezvolta depresie, cu circa 16 %, iar fiecare săptămână în plus de activitate fizică reduce acest risc. 

Într-un studiu realizat ca parte a unei cercetări de sănătate publică, oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au studiat relaţia dintre depresie şi activităţile fizice şi modalităţile de a îmbunătăţi atât sănătatea mentală, cât şi cea fizică. 

Asociaţia Transplantaţilor va derula şi în acest an Campania "Spune Da ! Susţine donarea de organe !"

on .

 

 

 

Campania "Spune DA! Susţine donarea de organe!" organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) va ajunge în Oradea pe 21 octombrie, la Arad pe 22 octombrie şi Timişoara pe 23 şi 25 octombrie.

Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, campania este desfăşurată şi în acest an sub auspiciile Ministerului Sănătăţii şi îşi propune creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa dezvoltării unui curent favorabil în societatea civilă privind donarea de organe, pentru a veni în ajutorul numărului mare de pacienţi de pe listele de aşteptare şi pentru care transplantul reprezintă ultima şi singura soluţie salvatoare.

Brăila: Proiectul Colonul Gigant, adus la Conferinţa 'Medicina de familie - prima linie în asistenţa medicală'

on .

 

 

 

În perioada 16-18 octombrie, va avea loc în faţa Primăriei din Brăila, proiectul Colonul Gigant , proiect iniţiat de Felice Cosentino din Milano, cu ocazia Conferinţei Naţionale "Medicina de familie - prima linie în asistenţa medicală".

Colonul Gigant, proiect iniţiat de profesorul Felice Cosentino din Milano, este adus la Brăila şi amplasat în faţa Primăriei, în perioada 16-18 octombrie, cu ocazia Conferinţei Naţionale 'Medicina de familie - prima linie în asistenţa medicală'.  

Cluj: Proiect din fonduri norvegiene pentru depistarea şi cercetarea cancerului de col uterin

on .

 

 

 

A fost lansat, în premieră naţională, un proiect care vizează depistarea şi cercetarea cancerului de col uterin în rândul femeilor de etnie romă şi a altor grupuri defavorizate din regiunea de nord-vest a României, proiect lansat de Institutul Oncologie "Ion Chiricuţă" din Cluj-Napoca (IOCN) în parteneriat cu Registrul de Cancer Norvegian.

Managerul IOCN, conf. dr Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că proiectul, care vizează 2.500 de femei rome, are şi o parte de cercetare.

Galaţi: Premierul a inaugurat Secţia de neonatologie patologică a Spitalului Clinic de Copii "Sf. Ioan"

on .

 

 

 

A fost inaugurată o nouă secţie în cadrul Spitalului Clinic de Copii "Sf. Ioan", şi anume, secţia de neonatologie patologică, refăcută printr-un program derulat de Ministerul Sănătăţii, ce a presupus o investiţie de 1,2 milioanede euro. 

Victor Ponta a felicitat echipa spitalului de la Galaţi pentru investiţia realizată şi a precizat că una dintre priorităţile Guvernului este finalizarea proiectelor începute în urmă cu opt ani sau mai puţin, mai ales în domeniul sănătăţii. 

Galaţi: Spitalul Judeţean de Urgenţă va avea accelerator liniar de particule

on .

 

 

 

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" va fi dotat în viitorul apropiat cu un accelerator liniar de particule.

Potrivit acestuia, aparatul va fi achiziţionat dintr-un împrumut făcut de Guvern de la Banca Mondială, împrumut din care vor fi dotate, în ţară, până la 13 centre de radioterapie pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer. 

Registrul Naţional al Pacienţilor cu Poliartrită Reumatoidă, câştigător la nivel european în cadrul Premiilor EuroCloud

on .

 

 

 

În cadrul Premiilor EuroCloud, categoria "Best Cloud Service Public Sector" a fost desemnat câştigător proiectul Registrul Naţional al Pacienţilor cu Poliartrită Reumatoidă (RNPPR).

Proiectul dezvoltat pentru Asociaţia Registrul Român de Boli Reumatice, cu implicarea continuă a membrilor Societăţii Române de Reumatologie (SRR), a presupus implementarea unui sistem cloud la nivel naţional dedicat automatizării şi eficientizării procesului complex de înregistrare, validare şi urmărire a dosarelor pacienţilor trataţi pentru diferitele forme de poliartrită reumatoidă. 

Satu Mare: Compartimente de endocrinologie şi reumatologie, la Spitalul Judeţean

on .

 

 

 

Joi, 16 octombrie, au fost inaugurate două compartimente, de endocrinologie şi reumatologie, în cadrul secţiei de interne a Spitalului Judeţean Satu Mare, în corpul care a fost închis la începutul anului de Direcţia de Sănătate Publică din cauza condiţiilor improprii.

În aripa renovată au fost amenajate mai multe saloane cu 10 paturi de reumatologie şi cinci de endocrinologie, specializări noi, care nu au existat la Satu Mare, precum şi alte nouă paturi pentru secţia de interne.

Un nou subprogram pentru bolnavii de leucemie acută, dezvoltat de Ministerul Sănătăţii

on .

 

 

 

Un subprogram nou pentru bolnavii de leucemie acută va fi dezvoltat de Ministerul Sănătăţii, fiind finanţat de Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, şi în cadrul căruia vor fi decontate testele imunofenotipice, citogenetice şi de biologie moleculară pentru diagnosticarea leucemiilor acute.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis joi, anual, de acest program vor beneficia în medie 800 de pacienţi cu leucemie acută.

Omul de ştiinţă francez Philippe Sansonetti susţine o conferinţă pe 22 octombrie la "Elvira Popescu"

on .

 

 

 

Potrivit unui comunicat emis de Institutul Francez din România, omul de ştiinţă francez Philippe Sansonetti va susţine conferinţa "Microbiota, o simbioză (aproape) perfectă" pe 22 octombrie la Cinema "Elvira Popescu".

În cadrul parteneriatului dintre Institutul Francez din România şi prestigioasa Instituţie College de France, în perioada 2014-2015 se organizează o serie de conferinţe specializate şi pentru publicul larg despre influenţa cercetării franceze în străinătate şi pentru a promova dezbaterea.

Studiu: Scuturarea violentă a capului, risc serios pentru creier

on .

 

 

 

Potrivit unui articol publicat în revista Lancet, scuturarea violentă a capului ("headbanging") reprezintă un risc serios creier, astfel că unele dansuri ritmate însoţite de mişcări ample ale capului, pot avea consecinţe asupra sănătăţii.

Amatorii de heavy metal sunt mari amatori de astfel de mişcări, amplificate de obicei de lungimea părului. Dr Anne Teyssedou de la Le Quotidien du Médecin menţionează cazul unui pacient german de 50 de ani prezentat recent într-o revistă medicală. 

Specialişti internaţionali vor participa la Congresul Naţional de Neuropatie Diabetică şi Piciorul Diabetic

on .

 

 

 

Începând de astăzi, 16 octombrie, şi până sâmbătă, 18 octombrie, va avea loc un congres cu participare internaţională, organizat de Societatea de Neuropatie Diabetică, prin care se urmăreşte îmbunătăţirea nivelului de educaţie medicală în domeniul neuropatiei diabetice şi a piciorului diabetic. 

De asemenea, temele manifestării vor sublinia necesitatea abordării multidisciplinare în neuropatia diabetică, spre beneficiul persoanelor afectate de această complicaţie.

Un ordin al CNAS va impune folosirea cardului de sănătate

on .

 

 

 

La finele lunii, va fi emisă un ordin care vizează obligativitatea validării serviciilor medicale cu ajutorul cardului de sănătate şi, achiziţionarea cititoarelor de carduri într-un termen de 30 de zile de către toţi furnizorii din sistem, a declarat Casa Naşională de Asigurări de Sănătate (CNAS). 

"Avem convingerea că furnizorii de servicii medicale înţeleg importanţa acestui proiect şi sunt interesaţi că acesta să funcţioneze, însă regulile sunt necesare în orice sistem care se doreşte funcţional.

Mai multe articole...

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!