Dr. Alexandru Brezoescu a afirmat că au fost făcute demersuri de Colegiul Medicilor Dentişti (CMD) către autorităţi în privinţa înfiinţării specialităţii "pedodonţie", medicină dentară pediatrică.
Potrivit acestuia, colegiul doreşte şi creşterea numărului de cabinete stomatologice şcolare, având în vedere că la nivelul Capitalei sunt aproximativ 125 de medici stomatologi care îşi exercită activitatea în cabinetele unităţilor de învăţământ.
Referitor la numărul de medici aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări, dr. Brezoescu a menţionat că anul acesta sunt 209 în Capitală, din 5.300 de dentişti.
El a adăugat că pentru atragerea medicilor stomatologi în mediul rural este nevoie de programe de profilaxie ale Ministerului Sănătăţii, de o implicare a autorităţilor locale pentru redeschiderea fostelor dispensare şi de un plafon pentru medicul aflat în contract cu Casa Judeţeană de 5.000 - 6.000 lei pe lună.
Bugetul alocat stomatologiei în ultimele luni ale acestui an s-a dublat, însă preşedintele CMD a explicat că acest lucru a fost datorat sistării contractelor cabinetelor cu casele judeţene de sănătate după primul trimestru al anului trecut.
Potrivit medicului, contractele cu casele judeţene au fost reluate de la 1 iulie 2014, astfel încât sumele alocate pentru întregul an s-au repartizat pentru şase luni.
Dr. Alexandru Brezoescu a precizat că cei mai afectaţi de sistarea fondurilor pentru cabinetele stomatologice în anul 2013 au fost pensionarii cu venituri mici şi copiii.
Sursa: AGERPRES