În prezent, se lucrează la modificarea regulamentului referitor la acordarea biletelor de tratament subvenţionat în staţiunile balneare pentru pensionari, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.
De asemenea, prioritate pentru obţinerea unui bilet de tratament balnear subvenţionat au pensionarii care nu au mai beneficiat, în ultimii doi ani, de această formă de sprijin.
"Ministerul ia în calcul un nou mod de alocare a acestor tichete de care beneficiază pensionarii care merg la tratament. Dacă o persoană are nevoie de tratament pe o perioadă mai lungă de timp, aceasta nu trebuie să îl întrerupă, aşa cum se face acum, ci trebuie să continue tratamentul, conform recomandărilor medicilor. De aceea, vreau să schimb această modalitate şi să găsim o procedură prin care cei care au nevoie de acest tip de tratament să poată continua procedurile", a afirmat Rovana Plumb.
Pentru a schimba sistemul de acordare a acestor tichete, ministrul Muncii spune că în momentul de faţă colaborează şi cu Ministerul Sănătăţii, deoarece aceste cure de tratament balnear vin în ajutorul celor care au nevoie de ele.
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, s-a aflat luni în judeţul Caraş-Severin. La Reşiţa, Rovana Plumb a avut o întâlnire cu angajaţii din cadrul celor patru instituţii aflate în subordinea ministerului: Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casa de Pensii din Caraş-Severin, după care a vizitat Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice din Reşiţa.
Ministrul Muncii are, de asemenea, o întâlnire cu electoratul din Caransebeş, după care va vizita sediul Episcopiei din municipiu. Rovana Plumb va participa, totodată, la inaugurarea sediului modernizat al Căminului de Bătrâni din localitatea Sacu.
Sursa: AGERPRES