Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declara că bugetul Programului Naţional de Control al Tuberculozei a fost majorat în 2014, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ai Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile.
"Tuberculoza reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Guvernul României. În urma întâlnirilor pe care le-am avut cu comisarul european pentru Sănătate şi directorul regional OMS pentru Europa am aprobat o serie de măsuri importante pentru îmbunătăţirea Programului Naţional de Control al Tuberculozei.
Până în prezent ne-am atins cele trei obiective importante: revitalizarea Comitetului de coordonare naţională, elaborarea Planului strategic naţional de control al tuberculozei în România 2015-2020 şi creşterea finanţării pentru acest program", a precizat ministrul Sănătăţii.
Bănicioiu a anunţat că pe site-ul Ministerului Sănătăţii va fi postată în această săptămână, spre dezbatere publică, hotărârea de guvern pentru aprobarea Planului strategic naţional de control al tuberculozei în România 2015-2020. Potrivit lui, acest proiect are ca scop reglementarea tuturor măsurilor care să asigure îmbunătăţirea controlului tuberculozei prin asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, diagnosticare, tratare şi creşterea aderenţei la tratament în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Ministrul a arătat că toate intervenţiile incluse în Planul naţional strategic au efecte favorabile pe termen mediu asupra stării de sănătate a populaţiei şi implicit asupra productivităţii individului, a cheltuielilor din sectorul de sănătate, dar şi din cel social.
Astfel, în urma implementării intervenţiilor incluse în acest plan de control al tuberculozei (TB), până în anul 2020 se estimează că vor fi atinse următoarele rezultate: scăderea incidenţei globale a TB de la 78,58 la 100.000 de locuitori înregistrată în 2013 la 66,68 la 100.000 locuitori în 2020; scăderea numărului total de pacienţi TB de la 16,711 cazuri notificate în 2013 la 13,060 cazuri TB notificate în 2020; creşterea ratei de succes la tratament pentru cazurile noi de la 84% în 2012 la 90% în 2020, creşterea ratei de succes la tratament pentru cazurile de tuberculoză multidrog rezistentă de la 25% în 2010 la 70% în 2020.
De asemenea, va scădea şi mortalitatea prin TB de la 5,3 la 100.000 de locuitori în 2013 la 4,3 la 100.000 locuitori în 2020, precum şi numărul de decese prin TB de la 1.249 în 2012 la 842 în 2020.
Ministrul Sănătăţii a explicat că, pentru implementarea măsurilor prevăzute în Planul naţional strategic, au fost identificate mai multe surse de finanţare în afara bugetului de stat, cum ar fi mecanismul de finanţare norvegian, Fondul Global, fonduri europene, Banca Mondială.
"Unul dintre proiecte va fi implementat de Institutul Naţional de Pneumologie "Prof. Dr. Marius Nasta" cu fonduri norvegiene şi are ca obiectiv întărirea controlului tuberculozei în România, cu accent pe tuberculoza multidrog-rezistentă şi pe populaţia săracă şi vulnerabilă. În cadrul acestui proiect, 1.000 de pacienţi diagnosticaţi cu tuberculoză multirezistentă vor primi tratament medical complet în valoare de 5.398.630 euro timp de doi ani, iar 10.000 de persoane vor fi testate pentru a preveni răspândirea tuberculozei şi pentru a spori aderenţa la tratament.
Sursa: AGERPRES