În cadrul unui proiect derulat de Asociaţia de Întrajutorare Caritas, un număr de 600 de persoane din judeţele Harghita, Covasna, Mureş, Alba şi Hunedoara beneficiază de monitorizarea tensiunii arteriale şi urmărirea electrocardiogramei.
Potrivit unui comunicat remis de Asociaţia Caritas, noul serviciu, finanţat de Fundaţia Vodafone, este dedicat acelor persoane care nu pot beneficia de asistenţă medicală de specialitate din cauza distanţei mari faţă de oraşe sau de centrele de tratament sau a situaţiei financiare precare.
Măsurarea tensiunii arteriale se face cu ajutorul unor tensiometre care înregistrează datele şi apoi, prin smartphone, datele sunt transmise mai departe către centrul medical Caritas.
'Înregistrarea EKG-ului se face cu un instrument numit HeartView, un aparat modern, de dimensiuni reduse, adaptat special pentru înregistrarea electrocardiogramei la domiciliul pacienţilor. Datele înregistrate de asistentele medicale de la Caritas sunt transmise prin telefonul mobil către centrul medical Caritas, unde medicii specialişti interpretează rapid şi precis informatiile primite, evaluează starea pacientului şi transmit rezultatele înapoi, la domiciliul pacientului', se arată în comunicatul menţionat.
Reprezentanţii Caritas au precizat că proiectul este necesar întrucât afecţiunile cardiace reprezintă cea mai importantă problemă de sănătate din România, lucru reieşit şi din programul de monitorizarea stării de sănătate din ţara noastră. În plus, tratamentul prescris de medici după ce pacientul stă câteva zile în spital, în repaus, nu mai corespunde atunci când acesta ajunge acasă şi are o viaţă activă.
Proiectul de telemedicină la domiciliu se derulează pe o perioadă de un an şi are o valoare de aproape 83.000 Euro, din care 68.000 Euro reprezintă finanţarea Fundaţiei Vodafone România.
Un al doilea proiect de teleasistenţă, derulat de Caritas Alba Iulia încă din 2012 şi care va continua şi în acest an se intitulează 'Singur acasă cu mobilul' şi are ca beneficiari 520 de persoane vârstnice care au nevoie de îngrijire la domiciliu. Aceste persoane au vârste cuprinse între 60 şi 90 de ani, sunt din judeţele Alba, Covasna, Harghita, Hunedoara şi Mureş şi au primit de la Fundaţia Vodafone telefoane dotate cu buton de panica, ce pot fi utilizate în situaţii de urgenţă şi pot alerta asistenţii sociali în timp real.
Sursa: AGERPRES