Stiri medicale

Mai - iunie 2009: sesiune de schimbări de centre de pregătire în rezidenţiat

on .

dra-dr.jpgConform Comunicatului Comisiei Centrale de Rezidentiat, sesiunea 16.11.2008 în perioada mai-iunie 2009 Ministerul Sanatatii va organiza cea de a doua sesiune de schimbari de centre de pregatire, conform aprobarii conducerii M.S. Nr. I.B./3573/06.04.2009. În acest sens se vor derula urmatoarele actiuni: universitatile de medicina si farmacie si facultatile de medicina, medicina dentara si farmacie vor transmite Centrului National de Perfectionare în Domeniul

Operaţiile de cezariană făcute prea devreme expun copiii unor complicaţii

on .

bebe.jpgPeste o treime din nou născuţii născuţi printr-o operaţie cezariană programată sunt aduşi pe lume înainte de 39 de săptămâni de gestaţie şi prezintă un risc crescut de a avea probleme de sănătate asociate naşterii, susţin datele unui nou studiu. Mai mult de jumătate dintre operaţiile de cezariană sunt efectuate la cerere şi mai mult de o treime sunt făcute prea devreme, supunând copii unor riscuri precum problemele respiratorii, a anunţat cercetătorii

Banca Mondială va acorda asistenţă tehnică MS în procesul de reformă

on .

bazac1.jpgLa sfârşitul săptămânii trecute ministrul Sănătăţii a avut  întrevedere cu Orsalia Kalantzopoulos, director al Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi ţările Baltice, Europa şi Asia Centrală. Cei doi oficiali au discutat detaliile implementarii noii politici a medicamentului, strategia de infrastructură spitalicească şi descentralizarea sistemului de sănătate. Reprezentanţii BM ţi-au exprimat susţinerea faţă de calendarul de măsuri al ministrului Sănătăţii,

Marijuana poate creşte riscul de apariţie a cancerului testicular

on .

marijuana.jpgConsumul de cannabis expune bărbaţii unui risc crescut de apariţie a celei mai agresive forme de cancer testicular. Astfel consumul de marijuana poate creşte riscul de dezvoltare a cancerului testicular cu 70%, în special a unei forme mai agresivă a bolii, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle. Bărbaţii care au fumat cel puţin odată pe săptămână sau cei care fumau din adolescenţă

Antipsihoticele dublează riscul de mortalitate la pacienţii cu Alzheimer

on .

boala-alzheimer.jpgNoile date privind medicaţia antipsihotică utilizată în tratamentul bolii Alzheimer susţin că medicamentele aproape dublează riscul de mortalitate. Studiul a fost condus de Prof Clive Ballard de la King's College Londra şi a fost publicat în revista de specialitate Lancet Neurology. În studiu au fost incluşi 165 de pacienţi cu Alzheimer trataţi în centrele de îngrijire din Marea Britanie cu antipsihotice. Dintre aceştia 83 au continuat tratamentul iar 82 au

Raportul fibronectină/proteină C reactivă: un nou marker biologic în BPOC?

on .

plaman.jpgBoala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) are o prevalenţă ridicată în ţările dezvoltate, afectând 10-15% din populaţia cu vârste de peste 45 de ani. Studiile actuale sugerează că, în următorii 15 ani, BPOC va reprezenta, la nivel global, a treia cauză de mortalitate şi a cincea cauză de handicap. Actualmente, datorită lipsei unor studii extensive se constată un deficit de metode terapeutice eficiente care să prelungească supravieţuirea în BPOC. În

Nu se recomandă vizionarea televizorului înaintea vârstei de 2 ani

on .

baby-tv.jpgVizionarea programelor TV înaintea vârstei de doi ani nu îmbunătăţeşte limbajul sau alte abilităţi cognitive ale copilului, potrivit cercetătorilor americani. Un studiu efectuat de specialişti de la Spitalul de pediatrie din Boston şi de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard a reconfirmat opinia pediatrilor care nu recomandă vizionarea programelor de televiziune înaintea vârstei de 2 ani şi susţin că mediul familial are o mai mare influenţă asupra dezvoltării

Peste o treime dintre românii de peste 15 ani se declară fumători

on .

fuma.jpgPotrivit celui mai recent Eurobarometru realizat de Comisia Europeană, mai mult de o treime dintre românii de peste 15 ani se declară fumători. România se află pe locul patru în Europa în ceea ce priveşte numărul de fumători. Eurobarometrul arată că cei mai mulţi fumători sunt în partea răsăriteană a Europei. Astfel Grecia are cei mai mulţi fumători, adică 42% din populaţia de peste 15 ani a ţării, urmată de Bulgaria, cu 38% şi Letonia, cu 37. În

Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii caută soluţii pentru absolvenţii rămaşi în afara rezidenţiatului

on .

ecaterina_andronescu.jpgMinistrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat la Târgu Mureş, că împreună cu Ministerul Sănătăţii caută o soluţie pentru a rezolva problema celor 3.000 de absolvenţi de Medicină care nu intră la rezidenţiat."Anual sunt 6.000 de absolvenţi de Medicină, dintre care doar 3.000 intră în rezidenţiat. Din păcate, cei 3.000 care rămân în afara rezidenţiatului, pentru ei nu s-a identificat o soluţie", a spus ministrul. Andronescu a adăugat că cei care termină

Promoţii oferite de o bancă de spermă americană pentru a stimula cererea

on .

spermatozoid.jpgEfectele crizei economice mondiale sunt resimţite şi de băncile ... de spermă. Astfel, consumatorilor loviţi de efectele crizei economice mondiale le este oferit, în SUA, de o instituţie bancară cu un alt specific decât cele care administrează bani - banca de spermă Xytex International un plan de relansare. Xytex, una dintre cele mai vechi bănci americane de spermă, a lansat o promoţie privind eşantioanele de spermă deţinute, un astfel de eşantion

Schimbări importante în sănătate începând cu 1 aprilie 2009

on .

sanatate1.jpgData de 1 aprilie aduce schimbări importante în Sănătate, printre care scumpirea cu 1% a medicamentelor româneşti şi ieftinirea cu 10% a celor importate, obligaţia spitalelor de a-şi afişa cheltuielile pe site-ul ministerului şi prescrierea medicamentelor prin denumirea comună internaţională. Scumpirea şi, respectiv, ieftinirea se referă la preţurile de vânzare în farmacii ale medicamentelor eliberate pe bază de reţetă. Modificările de tarife care vor intra în

Acord între medicii de familie şi Ministerul Sănătăţii

on .

scrie.jpgÎn urma negocierilor din această dimineaţă medicii de familie au ajuns la un acord cu ministerul Sănătăţii şi au semnat un protocol prin care se angajează să semneze contractul cadru, contract care va intra în vigoare începând de mâine, 1 aprilie 2009. În contract nu mai este prevăzută asistenţa medicală în centrele de permanenţă, iar în privinţa acestui subiect va fi semnat un act distinct, în următoarele săptămâni, după ce vor fi reglementate exact condiţiile

Medicii şi pacienţii nemulţumiţi de finanţare, birocraţie şi condiţii

on .

sanitar.jpgColegiul Medicilor din România (CMR) a realizat un sondaj privind condiţia medicului în România în rândul medicilor, dar şi al pacienţilor. Potrivit sondajului sistemul de sănătate din România se confruntă cu mari dificultăţi, respectiv un număr mic de medici la mia de locuitori, o distribuţie inegală între diferitele specializări, dar şi între diferite zone geografice şi cu constrângeri bugetare. Prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele CMR, susţine că medicina

Grăsimile nesaturate - componentă esenţială a unei diete echilibrate

on .

ulei.jpgInstitutul naţional de diabet, nutriţie şi boli metabolice "Prof. N.C. Paulescu", împreună cu Fundaţtia pentru Alimentaţie Sănătoasă şi cu sprijinul Unilever South Central Europe au organizat workshop-ul cu tema "Grăsimile alimentare şi sănătatea în actualitate". Premisa de la care s-a plecat în organizarea acestui atelier a fost că populaţia din România are o percepţie confuză în ceea ce priveşte grăsimile şi consumă o cantitate mare de grăsimi

Medicii de familie nu vor semna contractul cadru

on .

stetoscopul.jpgMedicii de familie au decis, sâmbătă, după Conferinţa Naţională, că nu vor semna contractul cadru, actul care reglementează acordarea asistenţei medicale de către aceştia, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie. Atitudinea medicilor de familie a fost argumentată de reducerea sumei alocate pentru medicina primară. Reprezentanţii medicilor de familie spun că bugetul pe 2009 este cu 40% diminuat faţă de

Prima Bancă de celule stem din Bucureşti

on .

bebe.jpgSăptămâna trecută a fost inaugurată în  Bucureşti prima bancă privată de celule stem recoltate din sânge placentar.Prima Bancă din România de celule stem în regim privat a fost înfiinţată la Cluj-Napoca, în luna iulie a anului trecut. Banca din Bucureşti va intra în perioada de validare din 1 aprilie, după care va funcţiona normal, a declarat dr. Sergiu Habago, directorul Cord Blood Center România. Banca are o capacitate de 40 unităţi de sânge placentar

Melanomul dublează riscul de a face din nou cancer

on .

melanom.jpgPersoanele care au fost tratate şi vindecate de melanom, cea mai gravă formă de cancer de piele, prezintă un risc de două ori mai mare de a se îmbolnăvi de o altă formă de cancer, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Queen din Belfast. Cercetătorii au studiat cazurile a 21.000 de persoane care au fost tratate de alte tipuri de cancer de piele în afară de melanom şi cazurile a 1.800 de persoane care au suferit de melanom malign cu

Proiect european pentru sănătatea mintală a copilului mic

on .

copil.jpgFundaţia Alpha Transilvană din Târgu Mureş a anunţat că în acest an derulează proiectul IMPACT pentru sănătatea mintală a copilului mic, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Phare 2006, în valoare de aproximativ 70.000 de euro. Potrivit directorului fundaţiei, Eva Gyorgy, proiectul - care urmăreşte promovarea, educarea şi informarea în domeniul sănătăţii mintale - este destinat preşcolarilor şi şcolarilor mici şi este o dezvoltare a serviciilor

În opinia medicilor de familie sănătatea s-a dovedit doar o prioritate electorală

on .

primary_care.jpgAsociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, împreună cu Societatea Naţională de Medicina Familiei sunt, în aceste zile, gazdele unei noi ediţii a Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei, cu tema: „Medicina de Familie şi sănătatea populaţiei". Într-o conferinţă de presă organizată cu această ocazie medicii de familie au subliniat faptul că au motive de bucurie, motive de mândrie, motive de a merge mai departe, dar din păcate şi motive de îngrijorare,

România rămâne fruntaşă în ceea ce priveşte cazurile de tuberculoza

on .

tb.jpgCu ocazia Zilei Mondiale de Lupta împotriva Tuberculozei, marcată în fiecare an la data de 24 martie, specialiştii în sănătate au ţinut să tragă un semnal de alarmă cu privire la incidenţa şi la impactul social ale acestei afecţiuni. Potrivit statisticilor, un sfert din cazurile de TBC din întreaga Uniune Europeană sunt diagnosticate în România. Þara noatră a înregistrat, în ultimii şase ani, o scădere a incidenţei cazurilor de tuberculoză (TBC), dar rămâne ţara cu

Citeste si...

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!