Vizionarea programelor TV înaintea vârstei de doi ani nu îmbunătăţeşte limbajul sau alte abilităţi cognitive ale copilului, potrivit cercetătorilor americani. Un studiu efectuat de specialişti de la Spitalul de pediatrie din Boston şi de la Facultatea de Medicină a Universităţii Harvard a reconfirmat opinia pediatrilor care nu recomandă vizionarea programelor de televiziune înaintea vârstei de 2 ani şi susţin că mediul familial are o mai mare influenţă asupra dezvoltării
copiilor. Nici dvd-urile sau casetele video cu pretins caracter educaţional nu au beneficii asupra micuţilor. "Copii care petrec mult timp în faţa televizorului au risc crescut pentru obezitate, probleme de atenţie şi scăderea calităţii somnului. Părinţii trebuie să fie conştienţi că cei mici nu au niciun beneficiu dacă urmăresc programele tv de la o vârstă fragedă", spune dr. Michael Rich, unul dintre autorii studiului.
Cercetătorii de la Children's Hospital din Boston, Massachusetts în colaborare cu cei de la Harvard Medical School au analizat cazurile a 872 de copii, care au fost consultaţi la naştere, la 6 luni şi la 3 ani, iar mamele au răspuns unor chestionare privind programul de vizionare a programelor tv de către copii, la vârstele de 1 şi 2 ani. În medie micuţii de 6 luni vizionau programe la televizor 0,9 ore pe zi, cei de un an 1,2 ore pe zi iar cei de 2 ani 1,4 ore pe zi. Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitate Pediatrics.