Autorităţile locale din Iaşi intenţionează să iniţieze un proiect de supraveghere la nivel naţional a persoanelor cu boli psihice cu risc de agresivitate, ca urmare a incidentului de luni de la Universitatea Tehnică când un bărbat cu afecţiuni psihice a încercat să detoneze o bombă artizanală.
Decizia a fost luată marţi în cadrul întrevederii care a avut loc între prefectul Romeo Olteanu şi reprezentanţi ai municipalităţii, ai Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T.Popa", ai Spitalului de Neuropsihiatrie Socola şi cei ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi ai Poliţiei Locale.
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a declarat că incidentul de luni, când un bărbat în vârstă de 38 de ani, cu afecţiuni psihice, a încercat să detoneze o bombă artizanală, putea fi evitat dacă acesta era atent monitorizat de echipa specialist - medic - familie. Edilul a spus că trebuie creat un sistem integrat, astfel încât să colaboreze toate forurile, respectiv, Inspectoratele de Poliţie, Poliţia Locală, Jandarmeria, Spitalele de Psihiatrie şi Direcţiile de Sănătate Publică.
În opinia primarului Iaşiului, este nevoie de case protejate, care sa creeze un mediu protejat persoanelor cu tulburări schzoide cu risc şi, totodată, să se preocupe de integrarea lor în comunitate.
Aproape 1.200 de persoane cu schizofrenie internate la Neuropsihiatrie în Iași.
'Nu pot fi indiferent la lejeritatea şi superficialitatea cu care sunt tratate unele afecţiuni psihice. (...) Nu vreau să-i acuz pe cei de la Spitalul Socola. Este un vid legislativ. De aceea este nevoie de iniţierea unui proiect de supraveghere şi monitorizare a persoanelor cu boli psihice, evaluarea lor permanentă. Aceşti bolnavi trebuie ajutaţi şi verificaţi cumva să îşi ia la timp tratamentul. Ei trebuie să fie sprijiniţi să fie integraţi în societate. Sunt proiecte derulate la nivel local care au reuşit. Trebuie însă să fie o reţea naţională, astfel încât bolnavii care se mută dintr-un judeţ în altul să fie supravegheaţi şi susţinuţi de comunitatea locală', a spus Gheorghe Nichita.
De asemenea, primarul Gheorghe Nichita doreşte să fie implementate o serie de proceduri la nivelul şcolilor şi universităţilor, instituţiilor publice astfel încât să fie semnalată imediat prezenţa unei persoane străine.
Sursa: AGERPRES