Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi, nominalizat de premierul Victor Ponta în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), va solicita un audit intern, după care, împreună cu şeful Executivului şi cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va stabili priorităţile mandatului.
Într-un interviu acordat vineri AGERPRES, Cristian Buşoi a declarat că nu se teme de grupurile de interese care vor fi deranjate de măsurile corecte pe care le va lua pentru stoparea risipei banului public în sistemul de sănătate.
.CNAS nu va întruni şedinţele CA până la retragerea nominalizării lui Duţă.
AGERPRES: Care sunt marile probleme ale CNAS pe care dumneavoastră le cunoaşteţi, până în acest moment?
Cristian Buşoi: Cred că există o responsabilitate foarte mare în gestionarea CNAS, pentru că acolo sunt concentraţi banii care se colectează din contribuţiile asiguraţilor şi angajatorilor. Sunt multe lucruri care trebuie accelerate, cum ar fi proiectele mai vechi legate de sistemul informatic, de cardul de sănătate, de dosarul electronic al pacientului şi cred că şi unele probleme ale CNAS pot să funcţioneze mai eficient. Desigur, trebuie făcute un audit şi o consultare cu specialiştii şi cu Ministerul Sănătăţii. Dar cred, de asemenea, că trebuie ca CNAS să fie foarte vigilentă în a urmări felul în care contractorii, fie ei publici sau privaţi, îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de asiguraţi, în primul rând, şi faţă de obligaţiile contractuale faţă de CNAS. Sper să am în acest sens o discuţie mai amănunţită cu premierul şi cu ministrul Sănătăţii şi după ce voi solicita şi voi avea la dispoziţie mult mai multe date concrete, din interiorul CNAS, voi putea să identific mai riguros problemele şi să propun şi nişte soluţii.
AGERPRES: După audit veţi stabili priorităţile?
Cristian Buşoi: Priorităţile le voi stabili în urma consultărilor cu premierul şi cu ministrul Sănătăţii.
AGERPRES: Vedeţi o posibilă rezolvare a unora dintre marile problemele pe care le are CNAS?
Cristian Buşoi: Cred că problemele cu care se confruntă CNAS sunt, în cea mai mare parte a lor, rezolvabile într-un timp relativ decent. Sigur că cea mai mare problemă a sistemului de sănătate, care este subfinanţarea, ţine mai puţin de Guvern, şi mai mult de felul în care funcţionează economia românească, de cât de multe contribuţii se strâng şi de cât de consistente sunt bugetul şi salariile celor care contribuie. Exceptând această chestiune a finanţării, care gândesc că nu va avea o creştere spectaculoasă în perioada imediat următoare, banii puţini, dar totuşi importanţi ca şi cotă în buget pe care-i avem la dispoziţie, cred că putem face lucrurile mai bine.
AGERPRES: Experienţa pe care aţi avut-o la Bruxelles vă ajută în munca pe care o s-o aveţi aici?
Cristian Buşoi: Am intrat în contact şi am lucrat cu politicieni europeni cu foarte multă experienţă, cu foarte multă expertiză, de la care am avut de învăţat foarte mult. Am fost raportor din partea Comisiei de piaţă internă pe câteva directive importante care privesc sănătatea, şi cea privitoare la informarea pacienţilor şi la cea referitoare la stabilirea preţului medicamentelor cu reţetă şi la cea referitoare la studiile clinice şi la Programul 'Orizont 2020' de cercetare în domeniul sănătăţii.
Toate aceste acte legislative la care am lucrat, privirea de ansamblu pe care o am şi felul în care am văzut cum sunt organizate şi alte sistemele de sănătate, îmi vor fi de ajutor. Cred că e foarte important să dau dovadă de modestie şi cred cu sinceritate că sunt încă multe lucruri pe care le pot învăţa. Important este ca obiectivele pe care mi le asum şi felul în care doresc să particip la rezolvarea unor probleme şi la îmbunătăţirea situaţiei sistemului de sănătate din România să le urmăresc şi să le duc la îndeplinire.
AGERPRES: Se poate spune că nu doriţi să veniţi neapărat cu un model de sănătate european pe care să-l implementaţi în România?
Cristian Buşoi: Modelul din România a fost construit după cel german. Din păcate, de-a lungul timpului s-a îndepărtat destul de mult de modelul german. Nu cred că putem prelua milimetric un model, ci trebuie să construim împreună un model românesc. Dar, cred că ceea ce avem în acest moment, cu o muncă temeinică, cu o muncă de echipă şi cu o oarecare determinare politică, sistemul se poate îmbunătăţi şi poate funcţiona mai mult în interesul pacientului.
AGERPRES: Vă temeţi că vă veţi lovi de acele grupuri de interese din marile lanţuri farmaceutice, de producătorii de medicamente?
Cristian Buşoi: Cred că îmbunătăţirea sistemului de sănătate din România trebuie să fie un obiectiv la care să participe toţi actorii din sistem. Am o altă preocupare, de modul în care vor reacţiona diverse părţi ale sistemului, atunci când măsurile de eficientizare şi de oprire a risipei banului public, care vor trebui asumate, s-ar putea să le creeze o oarecare stare neplăcută, dar mizez pe faptul că atâta timp cât soluţiile sunt corecte, în interesul pacientului, şi vor avea sprijinul politic al guvernului şi al USL, ele vor fi acceptate şi îmbrăţişate de toată lumea.
Preşedintele nu a emis încă niciun decret pentru desemnarea membrului în CA al CNAS.
Sursa: AGERPRES