Deputatul PSD Vlad Cosma a depus marţi în Parlament o propunere legislativă pentru simplificarea evaluărilor persoanelor cu handicap, astfel încât acestea să nu mai fie nevoite să se deplaseze la direcţiile de asistenţă socială iar evaluarea lor periodică să se facă doar pe baza rapoartelor întocmite de medicii specialişti şi a formularelor completate de solicitanţi.
În prezent, persoanele cu handicap au obligaţia să se prezinte periodic, din oficiu, la direcţiile de asistenţă socială judeţene sau de sector pentru obţinerea sau prelungirea certificatelor de încadrare în grad şi tip de handicap.
"În prezent persoanele cu handicap sunt puse de două ori pe drumuri pentru acelaşi tip de evaluare: o dată la medicul specialist la care este în evidenţă şi unde oricum se prezintă periodic, iar a doua oară la Comisia de evaluare de la Direcţia de Asistenţă Socială, care judecă starea persoanei tot pe baza raportului medicului specialist. Deci această a doua evaluare nu se justifică, mai ales că medicii din cadrul Comisiei de evaluare au acelaşi nivel de expertiză şi competenţă profesională ca şi medicii specialişti care au întocmit în prima fază rapoartele de evaluare', a declarat deputatul PSD.
Referitor la evaluarea situaţiei sociale în care se află persoana cu handicap, deputatul PSD a subliniat că în prezent aceasta se face în principal pe baza declaraţiilor celui care solicită certificatul de handicap sau de reprezentantul acestuia.
"Toate aceste informaţii privind situaţia socială pot fi oferite autorităţilor prin intermediul unui formular tip, completat de către persoana cu handicap şi depus la primăria de care aparţine, urmând ca de aici să fie trimis prin poştă sau curier la Direcţia de Asistenţă Socială. Deci nu va mai fi nevoie de deplasarea la Consiliul Judeţean", a argumentat Cosma.
Pe de altă parte, comisiile de evaluare din cadrul direcţiilor de asistenţă socială vor avea instrumente de control prin care vor putea verifica atât rapoartele întocmite de medicii specialişti, cât şi declaraţiile persoanelor cu handicap în ceea ce priveşte situaţia lor socială. Astfel, reprezentanţii comisiilor de evaluare vor putea face vizite la domiciliul persoanelor cu handicap şi vor putea solicita lămuriri suplimentare de la medicii specialişti care au realizat evaluarea medicală şi psihologică.
Conform sursei citate, dacă propunerea legislativă a deputatului PSD va fi adoptată de Parlament, vor fi eliminate definitiv cozile de la comisiile de asistenţă socială, care se vor putea concentra mai mult pe activitatea de control la domiciliul persoanelor cu handicap, unde evaluarea este mult mai relevantă decât cea realizată în prezent.
Sursa: AGERPRES