ONPHR: Instituţiile publice să respecte legislaţia în domeniu şi să schimbe atitudinea faţă de persoanele cu dizabilităţi

on . . Accesări: 1246

ONPHROrganizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR) consideră că este nevoie ca instituţiile publice din România să respecte legislaţia în domeniu şi să schimbe atitudinea faţă de persoanele cu dizabilităţi, subliniind că este nevoie de schimbare, de la modelul medical, la modelul social al dizabilităţii şi abordarea acesteia din perspectiva drepturilor omului.

Potrivit unui comunicat al ONPHR, la nivel internaţional şi european se recunoaşte că problematica dizabilităţii trebuie tratată prin prisma drepturilor omului.

"Mai presus de toate, în situaţiile prezentate au fost încălcate drepturile şi demnitatea persoanelor cu dizabilităţi, ceea ce relevă faptul că la momentul actual nu există o politică coerentă faţă de aceste persoane şi nici mecanisme de intervenţie. Este recunoscut faptul că persoanele cu dizabilităţi au nevoie de sprijin pentru compensarea eforturilor în depăşirea barierelor/obstacolelor", se arată în comunicatul citat.

ONPHR precizează că este nevoie de un cadru legislativ solid care să încurajeze participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa socială şi să intervină în sprijinul celor care au un grad mare de dependenţă.

De asemenea, organizaţia consideră că este un moment prielnic în afirmarea politicilor referitoare la dizabilitate pentru că Strategia naţională pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013 - "Şanse egale pentru persoanele cu handicap - către o societate fără discriminări" îşi încheie perioada de implementare la sfârşitul acestui an. Este esenţială elaborarea unui document strategic în care afirmarea modelului social devine o obligaţie majoră.

"În baza modelului social, reorganizarea sistemului de evaluare şi de servicii sociale specifice, crearea de oportunităţi pentru incluziunea socială (ocupare în muncă, accesibilitate, informare etc.) trebuie să aibă loc fără ca persoanele cu dizabilităţi să fie purtate pe drumuri, condamnate că cer drepturi sau servicii, marginalizate ori discriminate", se mai arată în comunicat.
În viziunea ONPHR, acordarea de servicii sociale persoanelor cu dizabilităţi este strâns legată de evaluarea acestor persoane în mediul lor de viaţă, stabilind aptitudinile şi abilităţile acestora.

"Este momentul ca Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi a Persoanelor Vârstnice să-i convoace pe adevăraţii specialişti în domeniu - persoanele cu dizabilităţi, părinţii acestora şi organizaţiile neguvernamentale - şi să ceară părerea acestora, precum şi a personalului pentru îngrijire, asistenţilor personali şi a altor persoane implicate real în viaţa persoanelor cu dizabilităţi, în baza principiului "Nimic despre noi, fără noi!". Persoanele cu dizabilităţi nu mai trebuie să suporte efectele politicilor făcute prin birouri, ci trebuie consultate cu regularitate", se spune în documentul citat.

Totodată ONPHR consideră că este momentul să se înţeleagă şi să se transpună în legislaţia din România mesajele cuprinse în: strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi; planul de acţiune pentru promovarea drepturilor şi a deplinei participări a persoanelor cu handicap în societate; Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010.

ONPHR mai propune realizarea de dezbateri şi implicarea majoră a persoanelor cu dizabilităţi şi îşi oferă disponibilitatea de a fi prezenţi pentru a acţiona corect şi responsabil în tratarea acestui "subiect".

Două bătrâne care se aflau săptămâna trecută la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova pentru depunerea dosarului de încadrare în gradul de handicap au avut nevoie de intervenţia medicilor, după ce una dintre acestea a suferit o lipotimie, iar cealaltă a căzut pe scări.

Această situaţie vine după ce o altă bătrână în vârstă de aproximativ 60 de ani care venise la DGASPC Prahova, tot pentru depunerea dosarului de încadrare în grad de handicap, a fost surprinsă de camerele de vedere ale televiziunilor în timp ce urca scările ajutându-se de mâini şi de un scaun de lemn.

Sursa: AGERPRES

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!