Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că pe parcursul acestui an, România, Finland și America vor efectua teste de comunicare în cadrul programului de telemedicină finanțat de NATO, informează AGERPRES.
"Noi trebuie să realizăm niște conexiuni. În septembrie s-au făcut primele testări în cadrul unui exercițiu organizat în Ucraina.
Anul acesta, în următoarea etapă, este programat să începem să realizăm legături și să testăm legăturile noastre cu partenerii, mai ales cu Finlanda, care are un sistem propriu și pe care trebuie să îl conectăm cu sistemul românesc. Același lucru îl vom face între sistemul românesc și cel din SUA, să creăm această capacitate interstatală de răspuns în caz de cerere de consultanță prin telemedicină. Programul continuă, în cursul acestui an, cel mai probabil în septembrie vom avea o întâlnire de etapă, care, probabil, va fi la București", a explicat secretarul de stat.
Potrivit demnitarului, proiectul constă în crearea posibilității de a obține sprijin și consultanță de specialitate din partea medicilor aflați oriunde în lume.
Continuarea articolului pe Agerpres.
Sursa: AGERPRES