Prefectul George Lazăr a convocat reprezentanţii firmelor care se ocupă cu transportul persoanelor dializate pentru a discuta despre modalităţile de intervenţie pe timpul iernii.
Potrivit informaţiilor furnizate, într-o conferinţă de presă, de prefectul George Lazăr, în evidenţe sunt 238 de dializaţi.
De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică are în evidenţe 414 femei însărcinate care vor naşte în această iarnă şi vor fi monitorizate în cazul în care apar probleme din cauza vremii.
'Fiecare caz trebuie să fie rezolvat în cel mai scurt timp şi în condiţii de siguranţă, pentru că prioritară este viaţa. Trebuie să tratăm fiecare caz cu maximă atenţie, să planificăm transportul acestora în momentele când vom avea avertizări de condiţii meteo nefavorabile, iar în zonele de risc să primim sprijinul autorităţilor locale astfel încât pacienţii să poată beneficia cât mai repede de tratamentul necesar', a declarat prefectul George Lazăr.
Mehedinţi: Măsuri de acordare a asistenţei spitaliceşti pacienţilor dializaţi şi a femeilor gravide în cazul producerii de ninsori
Prefectul le-a solicitat managerilor spitalelor din Piatra-Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ să amenajeze un spaţiu special amenajat pentru internarea şi tratamentul persoanelor care necesită dializă şi care, din cauza condiţiilor nefavorabile nu pot fi transportate în localităţile de domiciliu.
Sursa: AGERPRES