Noutati

4 mai: Ziua mondială a râsului

on . . Accesări: 4203

În fiecare an, în prima duminică a lunii mai este celebrată Ziua mondială a râsului. "Cine a spus că râsul este cea mai bună terapie a avut dreptate" - cred locuitorii oraşului Bombay (India). Aici au fost deschise primele Cluburi de terapie prin râs, la ideea dr. Madan Kataria, care este şi proprietarul acestei afaceri. Cluburile au împânzit, de câţiva ani, toată India, la ora actuală fiind înregistrate 400 de astfel de "saloane" cu aproximativ 25.000 de cursanţi. Mai mult, cluburile de râs au fost adoptate şi de alte ţări, precum SUA sau China.
 Totul a început în 1995, când savantul a scris un articol intitulat "Laughter, the Best Medicine" ("Râsul, cel mai bun medicament"), bazat pe studii ştiinţifice care garantau beneficiile râsului asupra sănătăţii mentale şi fizice. În loc să publice articolul, s-a dus într-un parc şi a ţinut o prelegere pe respectiva temă, în faţa trecătorilor. A fost un fel de sondaj de opinie privitor la înfiinţarea unui Club de râs. Cei interesaţi au fost invitaţi să se aşeze în cerc şi fiecare să spună cea mai reuşită glumă pe care o ştia. Au hotărât să se întâlnească în acelaşi loc, a doua zi, şi tot aşa, timp de o lună. Toţi cei prezenţi au remarcat îmbunătăţirea stării de spirit, a relaţiilor cu cei din jur, sporirea capacităţii de concentrare şi rezistenţă la efort, precum şi creşterea încrederii în propria persoană. Acesta a fost primul Club de râs.
 După o vreme, a apărut însă o problemă: glumele se cam terminaseră. Era clar că terapia nu trebuia să depindă exclusiv de glume (e foarte greu să spui o glumă bună în fiecare zi din cele 365 ale anului). Elevii au învăţat de la maestrul lor să râdă din te-miri-ce, sau chiar fără motiv, antrenându-i şi pe cei din jur. "Râsul este molipsitor, ca şi căscatul" spune dr. Kataria. "Totul depinde însă de starea interioară, care trebuie cultivată pozitiv". Medicul recomandă pacienţilor să "trăiască pozitiv" şi să aibă aceeaşi atitudine faţă de cei cu care intră în contact: să facă multe complimente, să ierte greşelile celorlalţi etc. Medicul mai spune că orele cele mai bune pentru râs sunt cuprinse în intervalul 6 dimineaţa şi 7 seara.
 Cursanţii nu practică râsul terapeutic în spaţii închise, ci în aer liber, în parcuri, grădini sau intersecţii, pentru a atrage şi alţi adepţi ai originalului mod de tratament. Întrunirile au loc de obicei dimineaţa, când se adună 25-30 de membri ai clubului. Cu anumite variaţiuni, rutina este aceeaşi: se începe cu o serie de exerciţii de respiraţie, după care toţi încep la unison să … râdă. Fiecare râde în felul lui, aşa că, după câteva minute, râsul forţat se transformă într-unul natural. Toată lumea părăseşte sesiunea relaxat şi revitalizat. Dr. Madan Kataria a organizat, la 11 ianuarie 1988, prima Zi Mondială a Râsului, în cadrul căreia 10 000 de membri ai cluburilor pe care le patronează au râs timp de câteva minute şi au arătat lumii întregi că îşi "iau râsul în serios". Febra râsului a cuprins de atunci întreaga lume, dar avându-se în vedere că terapia prin râs se practică în spaţii deschise, Ziua mondială a râsului a fost fixată pentru prima zi de duminică din mai, când afară este mai cald. /Rompres/

Posta Medicala - stiri din sanatate, articole scrise de medici si informatii medicale pentru sanatatea ta!