Ziua
Mondială a Bolnavului a fost instituită de Papa Ioan Paul al II-lea, la 13 mai
1992, în cadrul celei de-a 75-a aniversări a revelaţiilor de la Fatima şi a 11
ani de la tentativa de asasinare a lui în Piaţa Sf. Petru din Roma. Ziua
Bolnavului a fost fixată pentru 11 februarie pentru că în acea zi a anului 1984
a fost proclamată prima Scrisoare Apostolică "Salvifici doloris" din
istoria Bisericii, dedicată valorii suferinţei
umane. Principalele manifestări ale primei aniversări a Zilei Mondiale a
Bolnavului au avut loc în 1993 la Lourdes (Franţa) cu participarea lui Ioan
Paul al II-lea.
În Scrisoarea Apostolică "Salvifici doloris", papa s-a referit la învăţăturile evangheliei despre suferinţă. "Vă rugăm pe toţi cei care suferiţi să ne sprijiniţi. Pe Voi, care sunteţi slabi, Vă rugăm să deveniţi izvorul puterii pentru Biserică şi umanitate. În lupta îngrozitoare dintre forţele binelui şi răului, dusă pe scena care este lumea contemporană, suferinţa Voastră întru unirea cu Crucea lui Hristos să fie mai presus" - se spunea în apelul papei către bolnavii din întreaga lume.
Papa a făcut un apel şi către autorităţile de toate rangurile, îndemnându-le să considere atenţia şi interesul Bisericii pentru lumea suferinţei o ocazie pentru "dialog, întâlnire şi colaborare în vederea construirii unei societăţi care, prin grija faţă de bolnavi, să facă progrese pe calea dreptăţii, libertăţii, dragostei şi păcii". Ioan Paul al II-lea a subliniat faptul că "lumea nu va cunoaşte pacea fără dreptate; fără pace, suferinţa se va răspândi neîncetat".
În mesajul de Ziua Mondială a Bolnavului, papa Benedict al XVI-lea subliniază faptul că Biserica intenţionează să se aplece cu deosebită grijă asupra celor aflaţi în suferinţă, atrăgând atenţia opiniei publice asupra problemelor legate de afecţiunile psihice care afectează o cincime din populaţia globului.
"Amintind atenţia cu care demnul meu Predecesor s-a aplecat asupra acestui eveniment, şi eu, dragi fraţi şi surori, aş vrea să particip spiritual la Ziua Mondială a Bolnavului, pentru ca în armonie cu ceilalţi participanţi să reflectez la situaţia bolnavilor psihic din lume şi să intensific angajarea comunităţilor bisericeşti în oferirea semnelor milei divine acestor bolnavi" - a scris papa Benedict al XVI-lea în mesaj.
În opinia papei, Ziua Mondială a Bolnavului constituie un prilej de ne exprima solidaritatea cu familiile care au grijă de persoane bolnave psihic.(Rompres)