Brăila: Focar cu peste 20 de cazuri de Hepatită A, descoperit într-un sat din comuna Măxineni
Purtătorul de cuvânt al Direcţie de Sănătate Publică Brăila, dr. Andreia Gavrilescu a declarat vineri, că un focar cu peste 20 de cazuri de hepatita A a fost descoperit în satul Corbu Nou din comuna Măxineni, judeţul Brăila, şi că virusul ar fi fost adus în localitate de o persoană care face naveta.
Cazurile sunt în număr de 21 şi au fost descoperite în ultimele trei luni, fiind afectaţi iniţial adolescenţii şi adulţii tineri şi extinzându-se ulterior la copiii de şcoală generală şi grădiniţă.

E de neacceptat ca paicenţii internaţi în spitalele din România să fie nevoiţi să îşi cumpere anumite medicamente, a declarat vineri, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi la Târgu Jiu.
Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, dr. Ioan Mircea Coman îi sfătuieşte pe români să mănânce mai sănătos, adică să se concentreze pe "mai multe legume, mai multe fructe, mai puţine grăsimi şi dulciuri".
Sâmbătă, 26 octombrie, în cadrul celei de-a III-a Conferinţe "Sănătate prin Alimentaţie" au fost abordate subiecte legate de cultura nutriţională populaţională, actualităţi şi controverse în nutriţie, precum şi relaţia de cauzalitate dintre alimentaţia nesănătoasă şi apariţia diverselor patologii.
Centrul oftalmologic Oculus se numără de curând printre cele şapte centre de referinţă mondială care au implementat cel mai avansat sistem de operare a cataractei.
Managerul unităţii, dr. Doina Borugă a declarat că secţia bloc operator din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Drobeta Turnu Severin a fost dotată cu mai multe echipamente chirurgicale.
În perioada 24-26 octombrie, va avea loc la Iaşi Conferinţa Naţională de Bioetică, ajunsă la X-a ediţie, la care vor participa peste 150 de medici, de diverse specializări - de familie, legişti, oncologi, infecţionişti, ATI-işti, pediatri şi chirurgi - din ţară şi străinătate.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a concluzionat în urma unei întâlniri desfăşurate joi, la Slatina cu medici, farmacişti şi manageri de spitale, că persoanele care lucrează în sistemul de sănătate sunt pregătite şi aşteaptă reforma.
Pentru al treilea an consecutiv, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi Liga Română de Cancer derulează în luna octombrie campania de informare despre cancerul de sân "Nu am făcut destul".
Începând de joi, 25 octombrie, Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti are un heliport unde pot ateriza şi decola elicoptere transportând pacienţi care se află în situaţii de extremă urgenţă.
Eliminarea medicamentelor ieftine din lista de medicamente compensate ar afecta grav populaţia cu venituri reduse, care reprezintă şi majoritatea pacienţilor cronici, ar avea un impact grav asupra bugetului extrem de redus, susţine Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi secretarul de stat Adrian Pană s-au întâlnit marţi cu reprezentanţii distribuitorilor şi retailerilor farmaceutici care susţin implementarea reformei în sistemul sanitar.
Un studiu realizat de Institutul de Prognoză al Academiei Române, cu susţinerea Local American Working Grup, relevă faptul că societatea românească va câştiga pe termen lung de aproape cinci ori mai mult decât cheltuielile în următorii trei ani cu actualizarea listei medicamentelor compensate.
Consilierul de stat al primului ministru, Vasile Cepoi consideră că e necesară o schimbare de mentalitate pentru a facilita incluziunea în societate a persoanelor cu probleme mintale.
Din cauza numărului mare de sesizări venite din partea asiguraţilor şi a controalelor efectuate la furnizorii de servicii medicale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a decis lărgirea măsurilor antifraudă implementate în cursul lunii iulie la nivelul spitalelor din aria de competenţă.
În perioada octombrie- 21 noiembrie, se implementează în trei unităţi şcolare din Zalău un proiect al cărui obiectiv principal este prevenirea fumatului în rândul elevilor de liceu.
A fost demarat un proiect de Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR) şi Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cu tuberculoză, prin implicarea societăţii civile în elaborarea politicilor publice privind măsuri de protecţie a persoanelor afectate, dar şi de prevenire a răspândirii bolii.