Medicii de familie vor primi 600.000 doze de vaccin antigripal de la furnizori; alte 400.000, asigurate de Institutul Cantacuzino
Medicii de familie vor primi 600.000 de doze de vaccin antigripal achizionate de la furnizorii autorizaţi din România, iar restul de 400.000 de doze vor fi asigurate de Institutul Cantacuzino până la sfârşitul lunii decembrie.
"În momentul în care va fi declanşată campania de vaccinare, MS va pune la dispoziţia medicilor de familie aproximativ 600.000 de doze, achiziţionate de la furnizorii autorizaţi din România, cu care se află în negociere, restul de 400.000 de doze urmând a fi asigurate de Institutul Cantacuzino până la sfârşitul lunii decembrie", precizează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii remis luni AGERPRES.

Ministerul Sănătăţii va organiza în data de 17 noiembrie concursul naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile de medicină, medicină dentară şi farmacie şi se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Timişoara.
Medicii de familie ameninţă cu închiderea centrelor de permanenţă, dacă vor fi obligaţi să restituie sumele încasate în plus, aşa cum a stabilit Curtea de Conturi, în urma unui control efectuat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a declarat luni preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş, dr. Remus Şipoş.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Victoriţa Diaconescu a declarat luni că centrele de permanenţă din judeţul Olt vor primi câte o ambulanţă până la sfârşitul acestui an.
Descentralizarea în sistemul de sănătate ar putea produce "ambuguităţi", direcţiile de sănătate publică devenind "pur decorative", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Ion Cîlea.
Un comunicat al MAI informează că piloţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au salvat 32 de persoane, în ultima săptămână, în cadrul unor misiuni efectuate în cooperare cu SMURD.
Oftalmologul Adriana Stănilă, preşedinta Societăţii române de lentile de contact a declarat că tot mai mulţi părinţi preferă să cumpere copiilor cu probleme oftalmologice lentile de contact care se poartă doar noaptea, în somn.
Weekend-ul acesta s-a desfăşurat la Cluj conferinţa cu tema "Abordarea integrată a bolii Parkinson", în cadrul căreia medici specialişti de renume din România au discutat despre aspectele medico-sociale ale persoanelor afectate de
Antiinflamatorul diacerein, produs la scară largă sub formă de medicamente generice şi folosit pentru tratarea artrozei genunchiului şi a şoldului ar putea fi suspendat, la recomandarea unui comitet specializat din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).
Vineri, 8 noiembrie, Academia Română a găzduit conferinţa aniversară dedicată împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Spitalului Universitar de Urgenţă Elias şi, totodată, a 10 ani de activitate a instituţiei spitaliceşti sub egida Academiei Române.
Vineri, 8 noiembrie, a început la Timişoara ediţia de toamnă a Congresului Internaţional de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), care reuneşte peste cinci sute de specialişti din ţară şi străinătate.
Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Galaţi, Mihaela Debita a declarat vineri că în ultimele nouă luni au fost depistate în cadrul unităţii medicale un număr de 50 de infecţii nosocomiale.
Colegiul Farmaciştilor din România a declarat vineri că se alătură demersurilor autorităţilor de a identifica toate medicamentele Pegassys falsificate de pe piaţă.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) şi Ministerul Sănătăţii au căzut de acord asupra unei
În cadrul campaniei de informare pentru depistarea precoce a fibrilaţiei atriale "Spune ce ai pe inimă", desfăşurată în perioada 25 octombrie - 3 noiembrie, în Parcul Titan din Capitală, au fost depistate un număr de 465 de persoane cu boli cardiovasculare în doar zece zile de testare gratuită.
Câteva ţări europene sunt foarte restrictive în a accepta formularele E112 şi S2 pentru tratamentele în străinătate ale românilor, din cauza neplăţii serviciilor medicale către aceste ţări de-a lungul anilor, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.
Medicul neuro-radiolog intervenţionist Mihai Creţeanu a declarat joi că au fost efectuate două intervenţii de embolizare de anevrism, în premieră judeţeană, la Centrul de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională din cadrul Spitalului de Urgenţă Suceava.
Va fi construită la Cluj o facilitate de cercetare şi producţie de noi medicamente generice de către compania indiană Terapia Ranbaxy, proiect susţinut cu fonduri europene în valoare de 6,6 milioane de euro.